1Samuel 10
ÎNTÂIA CARTE A LUI SAMUEL. CAPITOLUL 10.
1 Samuel a luat sticluța cu untdelemn, și a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat, și a zis: „Nu te-a uns Domnul ca să fii căpetenia moștenirii Lui?
2 Astăzi, după ce mă vei părăsi, vei găsi doi oameni la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin la Țelțah. Ei îți vor zice: „Măgărițele pe care te-ai dus să le cauți s-au găsit; și iată că tatăl tău nu se mai gândește la măgărițe, ci este îngrijorat de voi, și zice: „Ce să fac pentru fiul meu?”
3 De acolo vei merge mai departe, și vei ajunge la stejarul din Tabor, unde vei fi întâmpinat de trei oameni suindu-se la Dumnezeu, în Betel, și ducând unul trei iezi, altul trei turte de pâine, iar altul un burduf cu vin.
4 Ei te vor întreba de sănătate, și-ți vor da două pâini, pe care le vei lua din mâna lor.
5 După aceea, vei ajunge la Ghibea Elohim, unde se află garnizoana filistenilor. Când vei intra în cetate, vei întâlni o ceată de prooroci coborându-se de pe înălțimea pentru jertfă, cu lăute, tâmpene, fluiere și cobze înainte, și proorocind.
6 Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, și vei fi prefăcut într-alt om.
7 Când ți se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine.
8 Apoi să te cobori înaintea mea la Ghilgal; și eu mă voi coborî la tine, ca să aduc arderi de tot și jertfe de mulțumire. Să mă aștepți șapte zile acolo, până voi ajunge eu la tine și-ți voi spune ce ai să faci.”
9 De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, și toate semnele acestea s-au împlinit în aceeași zi.
10 Când au ajuns la Ghibea, iată că i-a ieșit înainte o ceată de prooroci. Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, și el a proorocit în mijlocul lor.
11 Toți cei ce-l cunoscuseră mai înainte, au văzut că proorocea împreună cu proorocii, și își ziceau unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Oare și Saul este între prooroci?”
12 Cineva din Ghibea a răspuns: „Și cine este tatăl lor?” De acolo zicala: „Oare și Saul este între prooroci?” –
13 Când a sfârșit de proorocit, s-a dus pe înălțime.
14 Unchiul lui Saul a zis lui Saul și slugii lui: „Unde v-ați dus?” Saul a răspuns: „Să căutăm măgărițele; dar când am văzut că nu le găsim, ne-am dus la Samuel.”
15 Unchiul lui Saul a zis din nou: „Istorisește-mi dar ce v-a spus Samuel.”
16 Și Saul a răspuns unchiului său: „Ne-a spus că măgărițele s-au găsit.” Și nu i-a spus nimic despre împărăția despre care vorbise Samuel.
17 Samuel a chemat poporul înaintea Domnului la Mițpa,
18 și a zis copiilor lui Israel: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Eu am scos din Egipt pe Israel, și v-am izbăvit din mâna Egiptenilor și din mâna tuturor împărățiilor care vă apăsau.
19 Și astăzi, voi lepădați pe Dumnezeul vsotru, care v-a izbăvit din toate relele și din toate suferințele voastre, și-I ziceți: „Pune un împărat peste noi!” Înfățișați-vă acum înaintea Domnului, după semințiile voastre și după miile voastre.”
20 Samuel a apropiat toate semințiile lui Israel, și a ieșit la sorți seminția lui Beniamin.
21 A apropiat seminția lui Beniamin pe familii, și a ieșit la sorț familia lui Matri. Apoi a ieșit la sorț Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit.
22 Au întrebat din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Și Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.”
23 Au alergat și l-au scos de acolo, și el s-a înfățișat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toți în înălțime, de la umăr în sus.
24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeți pe cel pe care l-a ales Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Și tot poporul a strigat: „Trăiască împăratul!”
25 Samuel a făcut cunoscut poporului dreptul împărăției, și l-a scris într-o carte, pe care a pus-o înaintea Domnului. Apoi a dat drumul întregului popor, trimițând pe fiecare acasă.
26 Și Saul s-a dus acasă în Ghibea, însoțit de o parte din ostași, a căror inimă o mișcase Dumnezeu.
27 S-au găsit însă și oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Și l-au disprețuit, și nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.