1Samuel 9
ÎNTÂIA CARTE A LUI SAMUEL. CAPITOLUL 9.
1 Era un om din Beniamin, numit Chis, fiul lui Abiel, fiul lui Țeror, fiul lui Becorat, fiul lui Afiah, fiul unui Beniamit, un om tare și voinic.
2 El avea un fiu cu numele Saul, tânăr și frumos, mai frumos decât oricare din copiii lui Israel. Și-i întrecea pe toți în înălțime de la umăr în sus.
3 Măgărițele lui Chis, tatăl lui Saul, s-au rătăcit; și Chis a zis fiului său Saul: „Ia cu tine o slugă, scoală-te și du-te de caută măgărițele.”
4 Saul a trecut prin muntele lui Efraim, și a străbătut țara Șalișa, fără să le găsească; au trecut prin țara Șaalim, și nu erau acolo; au străbătut țara lui Beniamin, și nu le-au găsit.
5 Ajunseseră în țara Țuf, când Saul a zis slugii care îl însoțea: „Haide să ne întoarcem, ca nu cumva tatăl meu, lăsând măgărițele, să fie îngrijorat de noi.”
6 Sluga i-a zis: „Iată că în cetatea aceasta este un om al lui Dumnezeu, un om cu vază; tot ce spune el, nu se poate să nu se întâmple. Haidem la el dar; poate că ne va arăta drumul pe care trebuie să apucăm.”
7 Saul a zis slugii sale: „Dar dacă mergem acolo, ce să aducem omului lui Dumnezeu? Căci nu mai avem merinde în saci și n-avem niciun dar de adus omului lui Dumnezeu. Ce avem?”
8 Sluga a luat din nou cuvântul, și a zis lui Saul: „Uite eu am la mine un sfert de siclu de argint; îl voi da omului lui Dumnezeu, și ne va arăta drumul.” –
9 Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem, să mergem la văzător!” Căci acela care se numește azi prooroc, se numea odinioară văzător. –
10 Saul a zis slugii: „Ai dreptate; haidem să mergem!” Și s-au dus în cetatea unde era omul lui Dumnezeu.
11 Pe când se suiau ei spre cetate, au întâlnit niște fete care ieșiseră să scoată apă; și le-au zis: „Aici este văzătorul?”
12 Ele le-au răspuns: „Da, iacă-l înaintea ta; dar du-te repede, astăzi a venit în cetate, pentru că poporul aduce jertfă pe înălțime.
13 Când veți intra în cetate, îl veți găsi înainte ca să se suie la locul înalt să mănânce; căci poporul nu mănâncă până nu vine el, fiindcă el trebuie să binecuvânteze jertfa; după aceea, mănâncă și cei poftiți. Suiți-vă dar, căci acum îl veți găsi.”
14 Și s-au suit în cetate. Tocmai când intrau pe poarta cetății, au fost întâlniți de Samuel, care ieșea să se suie pe înălțime.
15 Dar, cu o zi mai înainte de venirea lui Saul, Domnul înștiințase pe Samuel, și-i zisese:
16 „Mâine, la ceasul acesta, îți voi trimite un om din țara lui Beniamin – și tu să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor; căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.”
17 Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul, despre care ți-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.”
18 Saul s-a apropiat de Samuel la mijlocul porții, și a zis: „Arată-mi, te rog, unde este casa văzătorului.”
19 Samuel a răspuns lui Saul: „Eu sunt văzătorul. Suie-te înaintea mea pe înălțime, și veți mânca astăzi cu mine. Mâine te voi lăsa să pleci, și-ți voi spune tot ce se petrece în inima ta.
20 Nu te neliniști de măgărițele pe care le-ai pierdut acum trei zile, căci s-au găsit. Și pentru cine este păstrat tot ce este mai de preț în Israel? Oare nu pentru tine și pentru toată casa tatălui tău?”
21 Saul a răspuns: „Oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminții ale lui Israel? Și familia mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminția lui Beniamin? Pentru ce dar îmi vorbești astfel?”
22 Samuel a luat pe Saul și pe sluga lui, i-a vârât în odaia de mâncare, le-a dat locul cel dintâi între cei poftiți, care erau aproape treizeci de inși.
23 Samuel a zis bucătarului: „Adu porția pe care ți-am dat-o, când ți-am zis: „Pune-o deoparte.”
24 Bucătarul a dat spata și ce era pe ea, și a pus-o înaintea lui Saul. Și Samuel a zis: „Iată ce a fost păstrat, pune-o înainte, și mănâncă, fiindcă pentru tine s-a păstrat când am poftit poporul.” Astfel Saul a mâncat cu Samuel în ziua aceea.
25 S-au coborât apoi de pe înălțime în cetate, și Samuel a stat de vorbă cu Saul pe acoperișul casei.
26 Apoi s-au sculat dis-de-dimineață; și în revărsatul zorilor, Samuel a chemat pe Saul de pe acoperiș, și a zis: „Scoală-te, și te voi însoți”. Saul s-a sculat, și au ieșit amândoi, el și Samuel.
27 Când s-au coborât la marginea cetății, Samuel a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră”. Și sluga a trecut înainte. „Oprește-te acum”, a zis iarăși Samuel, „și-ți voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu”.