Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

1Timotei 4

ÎNTÂIA EPISTOLĂ A LUI PAVEL CĂTRE TIMOTEI. CAPITOLUL 4.

 1  Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor,

 2  abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor.

 3  Ei opresc căsătoria și întrebuințarea bucatelor, pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luate cu mulțumiri de către cei ce cred și cunosc adevărul.

 4  Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună: și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumiri;

 5  pentru că este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune.

 6  Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături, pe care ai urmat-o până acum.

 7  Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios.

 8  Căci deprinderea trupească este de puțin folos, pe când evlavia este folositoare în orice privință, întrucât ea are făgăduința vieții de acum și a celei viitoare.

 9  Iată un cuvânt adevărat și cu totul vrednic de primit!

 10  Noi muncim, în adevăr, și ne luptăm, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, și mai ales al celor credincioși.

 11  Poruncește, și învață aceste lucruri.

 12  Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.

 13  Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, și la învățătura pe care o dai altora.

 14  Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ți-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata presbiterilor (sau: bătrâni).

 15  Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toți.

 16  Fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii, pe care o dai altora: stăruie în aceste lucruri, căci dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți și pe cei ce te ascultă.