1  E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuși la vedeniile și descoperirile Domnului.

 2  Cunosc un om în Hristos, care, acum paisprezece ani, a fost răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu știu; dacă a fost fără trup, nu știu: Dumnezeu știe).

 3  Și știu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu știu: Dumnezeu știe),

 4  a fost răpit în rai, și a auzit cuvinte, care nu se pot spune, și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească.

 5  Cu un astfel de om mă voi lăuda; dar întrucât mă privește pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.

 6  Chiar dacă aș vrea să mă laud, n-aș fi nebun, căci aș spune adevărul; dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine, sau ce aude de la mine.

 7  Și ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un țepuș în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, și să mă împiedice să mă îngâmf.

 8  De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

 9  Și El mi-a zis: „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

 10  De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.

 11  Am ajuns nebun: voi m-ați silit. Dar voi trebuia să mă lăudați; căci, măcar că nu sunt nimic, totuși cu nimic n-am fost mai prejos de acești apostoli așa de minunați.

 12  Semnele unui apostol le-ați avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri și minuni care au fost făcute între voi.

 13  În adevăr, în ce ați fost voi puși mai prejos decât celelalte Biserici, afară doar că numai eu singur nu v-am fost o sarcină? O, iertați-mi nedreptatea aceasta!...

 14  Iată că sunt gata să vin a treia oară la voi; și tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înșivă. Ce-i drept, nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinții lor, ci părinții pentru copiii lor.

 15  Și eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, și mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?

 16  Fie și-așa! Nu v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteț ce sunt, v-am prins prin șiretlic.” –

 17  Dar, am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia, pe care i-am trimis la voi?

 18  Am rugat pe Tit să vină să vă vadă; și împreună cu el am trimis și pe fratele: a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziți de același Duh, și n-am călcat noi pe aceleași urme?

 19  De multă vreme voi vă închipuiți că, vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; și toate aceste lucruri, le spunem, prea iubiților, pentru zidirea voastră.

 20  Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc așa cum n-aș vrea să vă găsesc, și eu însumi să fiu găsit de voi așa cum n-ați vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări.

 21  Mă tem ca, la venirea mea la voi, să mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi, și să trebuiască să plâng pe mulți din cei ce au păcătuit mai înainte, și nu s-au pocăit de necurăția, curvia și spurcăciunile, pe care le-au făcut.