2Cronici 17
A DOUA CARTE A CRONICILOR (PARALIPOMENE). CAPITOLUL 17.
1 În locul lui a domnit fiul său Iosafat. El s-a întărit împotriva lui Israel:
2 a pus oști în toate cetățile întărite ale lui Iuda, și a rânduit căpetenii în țara lui Iuda și în cetățile lui Efraim, pe care le luase tatăl său Asa.
3 Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David, și n-a căutat pe Baali;
4 căci a alergat la Dumnezeul tatălui său, și a urmat poruncile Lui, fără să facă ce făcea Israel.
5 Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri. Și a avut o mulțime de bogății și slavă.
6 Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului, și a îndepărtat din Iuda chiar și înălțimile și idolii.
7 În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel și Mica, să se ducă să învețe pe oameni în cetățile lui Iuda.
8 A trimis cu ei pe leviții Șemaia, Netania, Zebadia, Asael, Șemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia și Tob-Adonia, leviți, și pe preoții Elișama și Ioram.
9 Ei au învățat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului. Au străbătut toate cetățile lui Iuda, și au învățat pe oameni în mijlocul poporului.
10 Groaza Domnului a apucat toate împărățiile țărilor dimprejurul lui Iuda, și n-au făcut război împotriva lui Iosafat.
11 Niște filisteni au adus lui Iosafat daruri și un bir în argint; și Arabii i-au adus și ei vite, șapte mii șapte sute de berbeci și șapte mii șapte sute de țapi.
12 Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetățui și cetăți pentru merinde.
13 A strâns merinde în cetățile lui Iuda, și avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostași.
14 Iată numărul lor, după casele părinților lor. Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia, cu trei sute de mii de viteji;
15 după el, Iohanan, căpetenia, cu două sute optzeci de mii de oameni;
16 după el, Amasia, fiul lui Zicri, care se predase de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji.
17 Din Beniamin: Eliada, om viteaz, cu două sute de mii de oameni înarmați cu arc și cu scut,
18 și după el, Zozabad, cu o sută optzeci de mii de oameni înarmați pentru război.
19 Aceștia sunt cei ce erau în slujba împăratului, afară de aceia pe care îi pusese împăratul în toate cetățile întărite ale lui Iuda.