2Cronici 23
A DOUA CARTE A CRONICILOR (PARALIPOMENE). CAPITOLUL 23.
1 În al șaptelea an, Iehoiada s-a îmbărbătat, și a făcut legământ cu căpeteniile peste sute. Aceștia erau: Azaria, fiul lui Ieroham, Ismael, fiul lui Iohanan, Azaria, fiul lui Obed, Maaseia, fiul lui Adaia, și Elișafat, fiul lui Zicri.
2 Au străbătut toată țara lui Iuda, și au strâns pe leviții din toate cetățile lui Iuda și pe capii de familii din Israel; și au venit la Ierusalim.
3 Toată adunarea a făcut legământ cu împăratul în Casa lui Dumnezeu. Și Iehoiada le-a zis: „Iată că fiul împăratului va domni, cum a spus Domnul cu privire la fiii lui David.
4 Iată ce veți face. A treia parte din voi, care intră de slujbă în ziua Sabatului, preoți și leviți, să facă paza pragurilor;
5 altă treime să stea în casa împăratului, și o treime la poarta Iesod. Tot poporul să fie în curțile Casei Domnului.
6 Nimeni să nu intre în Casa Domnului, afară de preoții și leviții de slujbă: ei să intre, căci sunt sfinți. Și tot poporul să facă de strajă cu privire la porunca Domnului.
7 Leviții să înconjoare pe împărat de toate părțile, fiecare cu armele în mână, și oricine va intra în casă să fie omorât. Voi să fiți pe lângă împărat, când va intra și când va ieși.”
8 Leviții și tot Iuda au împlinit toate poruncile pe care le dăduse preotul Iehoiada. Și-au luat fiecare oamenii lui, pe cei ce intrau în slujbă și pe cei ce ieșeau din slujbă în ziua Sabatului; căci preotul Iehoiada nu scutise pe niciuna din cete.
9 Preotul Iehoiada a dat sutașilor sulițele și scuturile, mari și mici, care veneau de la împăratul David, și care se aflau în Casa lui Dumnezeu.
10 A așezat tot poporul, fiecare cu arma în mână, de la partea dreaptă până la partea stângă a casei, lângă altar și lângă casă de jur împrejurul împăratului.
11 Au adus înainte pe fiul împăratului, i-au pus cununa împărătească și mărturia, și l-au făcut împărat. Și Iehoiada și fiii săi l-au uns, și au zis: „Trăiască împăratul.”
12 Atalia a auzit zarva poporului care alerga și mărea pe împărat, și a venit la popor în Casa Domnului.
13 S-a uitat. Și iată că, împăratul stătea pe scaunul său împărătesc la intrare. Căpeteniile și trâmbițele erau lângă împărat; tot poporul țării se bucura, și sunau din trâmbițe, iar cântăreții cu instrumentele de muzică ziceau cântările de laudă. Atalia și-a sfâșiat hainele, și a zis: „Vânzare! Vânzare!”
14 Atunci preotul Iehoiada, scoțând pe sutași, care erau în fruntea oștirii, le-a zis: „Scoateți-o afară din șiruri, și oricine o va urma, să fie ucis.” Căci preotul zisese: „N-o omorâți în Casa Domnului.”
15 I-au făcut loc, și s-a dus la casa împăratului pe intrarea porții cailor: și au omorât-o acolo.
16 Iehoiada a făcut între el, tot poporul și împărat, un legământ prin care aveau să fie poporul Domnului.
17 Tot poporul a intrat în casa lui Baal, și au dărâmat-o; i-au sfărâmat altarele și chipurile, și au ucis înaintea altarelor pe Matan, preotul lui Baal.
18 Iehoiada a încredințat slujbele Casei Domnului în mâinile preoților, leviților, pe care-i împărțise David în Casa Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, în mijlocul bucuriilor și cântărilor, după rânduiala lui David.
19 A pus ușieri la porțile Casei Domnului, ca să nu intre nimeni spurcat prin ceva.
20 A luat pe sutași, pe oamenii cu vază, pe cei ce aveau putere peste popor, și pe tot poporul țării, și a coborât pe împărat din Casa Domnului. Au intrat în casa împăratului pe poarta de sus, și au pus pe împărat pe scaunul de domnie al împărăției.
21 Tot poporul țării se bucura, și cetatea era liniștită. Pe Atalia o omorâseră cu sabia.