Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

2Împărați 13

A DOUA CARTE A ÎMPĂRAȚILOR. CAPITOLUL 13.

 1  În al douăzeci și treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit șaptesprezece ani.

 2  El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârșit aceleaș păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, și nu s-a abătut de la ele.

 3  Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, și i-a dat în mâinile lui Hazael, împăratul Siriei, și în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împărații aceștia.

 4  Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea sub care ținea împăratul Siriei pe Israel,

 5  și Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor, și au locuit în corturile lor ca mai nainte.

 6  Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat și ei la ele, și chiar idolul Astarteei sta încă în picioare la Samaria.

 7  Din tot poporul lui Ioahaz Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreți, zece care, și zece mii de pedestrași; căci împăratul Siriei îi prăpădise și-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.

 8  Celelale fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el, și isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?

 9  Ioahaz a adormit cu părinții săi, și l-au îngropat la Samaria. Și, în locul lui, a domnit fiul său Ioas.

 10  În al treizeci și șaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit șaisprezece ani.

 11  El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, și s-a dedat la ele ca și el.

 12  Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui, și războiul pe care l-a avut cu Amația, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraților lui Israel?

 13  Ioas a adormit cu părinții săi. Și pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împărații lui Israel.

 14  Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe fața lui, și a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!”

 15  Elisei i-a zis: „Ia un arc și săgeți.” Și a luat un arc și niște săgeți!

 16  Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta.” Și după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei și-a pus mâinile pe mâinile împăratului,

 17  și a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit.” Și a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.” Și a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.”

 18  Elisei a mai zis: „Ia săgeți.” Și a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Lovește în pământ!” Și a lovit de trei ori; apoi s-a oprit.

 19  Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el, și a zis: „Trebuia să lovești de cinci sau șase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimici, acum îi vei bate numai de trei ori.”

 20  Elisei a murit, și a fost îngropat. În anul următor, au intrat în țară niște cete de Moabiți.

 21  Și, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, și au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei, și a înviat și s-a sculat pe picioare.

 22  Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieții lui Ioahac.

 23  Dar Domnul S-a îndurat de ei, și a avut milă de ei, Și-a întors Fața spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac și Iacov, n-a vrut să-i nimicească, și până acum nu i-a lepădat de la Fața lui.

 24  Hazael, împăratul Siriei, a murit, și, în locul lui, a domnit fiul său Ben-Hadad.

 25  Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetățile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori, și a luat înapoi cetățile lui Israel.