1  Au venit și au spus lui Ioab: „Iată că împăratul plânge și se jelește din pricina lui Absalom.”

 2  Și în ziua aceea, biruința s-a prefăcut în jale pentru tot poporul, căci în ziua aceea, poporul auzea zicându-se: „Împăratul este mâhnit din pricina fiului său.”

 3  În aceeași zi, poporul a intrat în cetate pe furiș, ca niște oameni rușinați că au fugit din luptă.

 4  Împăratul își acoperise fața, și striga în gura mare: „Fiul meu Absalom! Absalom, fiul meu, fiul meu.”

 5  Ioab a intrat în odaia unde era împăratul, și a zis: „Tu acoperi azi de rușine fața tuturor slujitorilor tăi, care au scăpat azi viața ta, a fiilor tăi și a fetelor tale, a nevestelor tale și a țiitoarelor tale.

 6  Tu iubești pe cei ce te urăsc, și urăști pe cei ce te iubesc, căci arăți azi că pentru tine nu sunt nici căpetenii nici slujitori; și văd acum că, dacă ar trăi Absalom și noi toți am fi murit în ziua aceasta, lucrul acesta ți-ar fi plăcut.

 7  Scoală-te dar, ieși și vorbește după inima slujitorilor tăi! Căci jur pe Domnul că, dacă nu ieși să te arăți, nu va rămâne un om cu tine în noaptea aceasta; și aceasta va fi o nenorocire mai rea pentru tine decât toate nenorocirile care ți s-au întâmplat din tinerețe până acum.”

 8  Atunci împăratul s-a sculat, și a șezut la poartă. Au spus tot poporului: „Iată că împăratul stă la poartă.” Și tot poporul a venit înaintea împăratului.

 9  Și în toate semințiile lui Israel, tot poporul se certa, zicând: „Împăratul ne-a izbăvit din mâna vrăjmașilor noștri, el ne-a scăpat din mâna filistenilor; și acum a trebuit să fugă din țară dinaintea lui Absalom.

 10  Și Absalom, pe care-l unsesem să domnească peste noi, a murit în bătălie: de ce nu puneți o vorbă pentru întoarcerea împăratului?”

 11  La rândul său, împăratul David a trimis să spună preoților Țadoc și Abiatar: „Vorbiți bătrânilor lui Iuda, și spuneți-le: „Pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru întoarcerea împăratului în casa lui?” – Căci ce se spunea în tot Israelul ajunsese până la împărat. –

 12  Voi sunteți frații mei, sunteți os din oasele mele și carne din carnea mea; pentru ce ați fi voi cei din urmă pentru aducerea împăratului înapoi?

 13  Și lui Amasa spuneți-i așa: „Nu ești tu oare os din oasele mele și carne din carnea mea? Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă nu vei fi înaintea mea pentru totdeauna căpetenia oștirii în locul lui Ioab!”

 14  David a înmuiat inima tuturor celor din Iuda, de parcă ar fi fost un singur om; și au trimis să spună împăratului: „Întoarce-te, tu și toți slujitorii tăi.”

 15  Împăratul s-a întors, și a ajuns până la Iordan. Și Iuda s-a dus la Ghilgal, ca să iasă înaintea împăratului, și să-l facă să treacă Iordanul.

 16  Șimei, fiul lui Ghera, Beniamitul, care era din Bahurim, s-a grăbit să se coboare cu cei din Iuda înaintea împăratului David.

 17  Avea cu el o mie de oameni din Beniamin, și pe Țiba, mai marele casei lui Saul, și pe cei cincisprezece fii și pe cei douăzeci de robi ai lui Țiba. Au trecut Iordanul în fața împăratului.

 18  Luntrea, pusă la îndemâna împăratului, tocmai pornise ca să-i treacă și casa dincolo; și în clipa când era să treacă împăratul Iordarnul, Șimei, fiul lui Ghera, s-a închinat înaintea lui.

 19  Și a zis împăratului: „Să nu țină seamă domnul meu de nelegiuirea mea, să uite că robul tău l-a ocărât în ziua când împăratul, domnul meu, ieșea din Ierusalim, și să nu țină seamă împăratul de lucrul acesta!

 20  Căci robul tău mărturisește că a păcătuit. Și iată, vin astăzi, cel dintâi din toată casa lui Iosif, înaintea împăratului, domnul meu.”

 21  Atunci Abișai, fiul Țeruiei, a luat cuvântul, și a zis: „Nu trebuie oare să moară Șimei pentru că a blestemat pe unsul Domnului?”

 22  Dar David a zis: „Ce am eu cu voi, fiii Țeruiei, și pentru ce vă arătați astăzi potrivnicii mei? Astăzi să se omoare oare vreun om în Israel? Nu știu eu că împărățesc azi peste Israel?”

 23  Și împăratul a zis lui Șimei: „Nu vei muri!” Împăratul i-a jurat că nu-l va omorî.

 24  Mefiboșet, fiul lui Saul, s-a coborât și el înaintea împăratului. Nu-și îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-și spălase hainele, din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace.

 25  Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: „Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboșet?”

 26  Și el a răspuns: „Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înșelat, căci robul tău, care este olog, zisese: „Voi pune șaua pe măgar, voi încăleca pe el, și voi merge cu împăratul.”

 27  Și el a înegrit pe robul tău la domnul meu împăratul. Dar domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede.

 28  Căci toți cei din casa tatălui meu au fost niște oameni vrednici de moarte înaintea împăratului domnul meu; și totuși, tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu, și ce am să cer eu împăratului?”

 29  Împăratul i-a zis: „Ce mai vorbești atâta? Am spus: „Tu și Țiba, veți împărți pământurile.”

 30  Și Mefiboșet a zis împăratului: „Să ia chiar totul, căci împăratul domnul meu se întoarce în pace acasă.”

 31  Barzilai, Galaaditul, s-a coborât din Roghelim, și a trecut Iordanul împreună cu împăratul, ca să-l petreacă până dincolo de Iordan.

 32  Barzilai era foarte bătrân, în vârstă de optzeci de ani. El îngrijise de împărat în timpul șederii lui la Mahanaim, căci era un om foarte bogat.

 33  Împăratul a zis lui Barzilai: „Vino cu mine, și te voi hrăni la mine în Ierusalim.”

 34  Dar Barzilai a răspuns împăratului: „Câți ani voi mai trăi, ca să mă sui cu împăratul la Ierusalim?

 35  Eu sunt astăzi în vârstă de optzeci de ani. Pot eu să mai cunosc ce este bun și ce este rău? Poate robul tău să mai aibă vreun gust pentru ce mănâncă și bea? Pot eu să mai aud glasul cântăreților și cântărețelor? Și pentru ce să mai fie robul tău o povară pentru domnul meu, împăratul?

 36  Robul tău va merge puțin dincolo de Iordan cu împăratul. De altfel, pentru ce mi-ar face împăratul această binefacere?

 37  Să se întoarcă robul tău, și să mor în cetatea mea, lângă mormântul tatălui meu și mamei mele! Dar iată că robul tău Chimham va trece cu împăratul, domnul meu; fă ce vei crede pentru el.”

 38  Împăratul a zis: „Chimham să treacă împreună cu mine, și voi face pentru el ce vei vrea; tot ce vei dori de la mine, îți voi da!”

 39  După ce tot poporul a trecut Iordanul și după ce l-a trecut și împăratul, împăratul a sărutat pe Barzilai, și l-a binecuvântat. Și Barzilai s-a întors acasă.

 40  Împăratul s-a îndreptat spre Ghilgal, însoțit de Chimham. Tot poporul lui Iuda și jumătate din poporul lui Israel petrecuse pe împărat dincolo de Iordan.

 41  Dar toți bărbații lui Israel au venit la împărat, și i-au zis: „Pentru ce te-au furat frații noștri, bărbații lui Iuda, și au trecut pe împărat peste Iordan, împreună cu casa lui, și cu toți oamenii lui David?”

 42  Toți bărbații lui Iuda au răspuns bărbaților lui Israel: „Fiindcă împăratul ne este rudă; și ce ați găsit aici, ca să vă mâniați? Am trăit noi pe cheltuiala împăratului? Ne-a făcut el daruri?”

 43  Și bărbații lui Israel au răspuns bărbaților lui Iuda: „Împăratul este de zece ori mai mult al nostru, și chiar la David avem mai mult drept decât voi. Pentru ce ne-ați nesocotit? N-am fost noi cei dintâi care am spus să se întoarcă împăratul nostru?” Și bărbații lui Iuda au vorbit cu mai multă asprime decât bărbații lui Israel.