2Samuel 21
A DOUA CARTE A LUI SAMUEL. CAPITOLUL 21.
1 Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ținut trei ani. David a întrebat pe Domnul, și Domnul a zis: „Din pricina lui Saul și a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe Gabaoniți este foametea aceasta.”
2 Împăratul a chemat pe Gabaoniți să le vorbească. – Gabaoniții nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămășiță a Amoriților; copiii lui Israel se legaseră față de ei cu un jurământ, și totuși Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel și Iuda. –
3 David a zis Gabaoniților: „Ce pot face eu pentru voi, și cu se să fac ispășire, ca să binecuvântați moștenirea Domnului?”
4 Gabaoniții i-au răspuns: „Nu voim nici argint nici aur de la Saul și de la casa lui, și nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Și împăratul a zis: „Ce voiți dar să vă fac?”
5 Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit și își pusese de gând să ne nimicească pentru ca să ne facă să pierim din tot ținutul lui Israel,
6 să ni se dea șapte bărbați din fiii lui, și-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibea lui Saul, alesul Domnului.” Și împăratul a zis: „Vi-i voi da.”
7 Împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David și Ionatan, fiul lui Saul.
8 Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul Rițpa, fata lui Aiia, și anume: Armoni și Mefiboșet, și pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai;
9 i-a dat în mâinile Gabaoniților, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toți cei șapte au pierit împreună; au fost omorâți în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzurilor.
10 Rițpa, fata lui Aiia, a luat un sac și l-a întins sub ea peste stâncă, de la începtul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer; și a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, și fiarele câmpului în timpul nopții.
11 Au înștiințat pe David despre ce făcuse Rițpa, fata lui Aiia, țiitoarea lui Saul.
12 Și David s-a dus și a luat oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan, de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piața Bet-Șan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.
13 A luat de acolo oasele lui Saul și oasele fiului său Ionatan; și s-au strâns și oasele celor ce fuseseră spânzurați.
14 Au îngropat oasele lui Saul și fiului său Ionatan în țara lui Beniamin, la Țela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Și au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit față de țară.
15 Filistenii au pornit iarăși cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui, și a luptat împotriva filistenilor. David era obosit.
16 Și Ișbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliță în greutate de trei sute de sicli de aramă, și era încins cu o sabie nouă.
17 Abișai, fiul Țeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean, și l-a omorât. Atunci oamenii lui David, i-au jurat, zicând: „Să nu mai ieși cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel”.
18 După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Sibecai, Hușatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa.
19 A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Și Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliță, al cărei mâner era ca sulul de țesut.
20 A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea șase degete la fiecare mână și la fiecare picior, în totul douăzeci și patru, și care se trăgea tot din Rafa.
21 El a batjocorit pe Israel; și Ionatan, fiul lui Șimea, fratele lui David, l-a omorât.
22 Acești patru oameni erau copiii lui Rafa născuți la Gat. Au pierit uciși de mâna lui David și de mâna slujitorilor lui.