Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Amos 9

 1  Am văzut pe Domnul stând pe altar. Și a zis: „Lovește pragul de sus al porții, ca să se cutremure ușiorii, și sfărâmă-i peste capetele lor ale tuturora. Rămășița lor însă o voi pierde cu sabia, așa că niciunul din ei nu va putea să scape fugind, și niciunul din cei ce vor scăpa, nu va scăpa.

 2  De ar pătrunde chiar până în locuința morților, și de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, și de acolo îi voi coborî.

 3  De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, și acolo îi voi căuta și-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, și acolo voi porunci șarpelui să-i muște.

 4  De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmașilor lor, și acolo voi porunci săbiei să-i piardă; voi pune astfel ochii pe ei ca să le fac rău, nu bine.

 5  Domnul, Dumnezeul oștirilor, atinge pământul, și se topește, și toți locuitorii lui jelesc. Se înalță ca râul Nil, și se coboară ca râul Egiptului.

 6  El Și-a zidit cămara în ceruri, Și-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apele mării, și le varsă pe fața pământului. Domnul este Numele Lui!

 7  „Nu sunteți voi oare pentru Mine ca și copiii Etiopienilor, copii ai lui Israel? zice Domnul. N-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului, ca și pe filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?”

 8  „Iată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiți peste împărăția aceasta vinovată, ca s-o nimicesc de pe fața pământului; totuși nu voi nimici de tot casa lui Iacov,” zice Domnul.

 9  „Căci iată, voi porunci, și voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ!

 10  Toți păcătoșii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: „Nu ne va ajunge nenorocirea, și nu va veni peste noi.”

 11  „În vremea aceea voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, și-l voi zidi iarăși cum era odinioară,

 12  ca să stăpânească rămășița Edomului și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.

 13  „Iată, vin zile, zice Domnul, când plugarul va ajunge pe secerător, și cel ce calcă strugurii pe cel ce împrăștie sămânța, când mustul va picura din munți și va curge de pe toate dealurile.

 14  Voi aduce înapoi pe prinșii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarăși cetățile pustiite și le vor locui, vor sădi vii și le vor bea vinul, vor face grădini și le vor mânca roadele.

 15  Îi voi sădi în țara lor, și nu vor mai fi smulși din țara pe care le-am dat-o,” zice Domnul, Dumnezeul tău!