1  Eu sunt un trandafir din Saron, un crin din văi. –

 2  Ca un crin în mijlocul spinilor, așa este iubita mea între fete. –

 3  Ca un măr între copacii pădurii, așa este prea iubitul meu între tineri. Cu așa drag stau la umbra lui, și rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.

 4  El m-a dus în casa de ospăț, și dragostea era steagul fluturat peste mine.

 5  Întăriți-mă cu turte de struguri, înviorați-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.

 6  Să-și pună mâna stângă sub capul meu, și să mă îmbrățișeze cu dreapta lui! –

 7  Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele și cerboaicele de pe câmp: nu stârniți, nu treziți dragostea, până nu vine ea! –

 8  Aud glasul prea iubitului meu! Iată-l că vine, sărind peste munți, săltând pe dealuri.

 9  Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, privește printre zăbrele.

 10  Prea iubitul meu vorbește și-mi zice: Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso!

 11  Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, și s-a dus.

 12  Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării, și se aude glasul turturicii în câmpiile noastre.

 13  Se pârguiesc roadele în smochin, și viile înflorite își răspândesc mirosul. Scoală-te, iubito, și vino, frumoaso.

 14  Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi fața ta, și fă-mă să-ți aud glasul! Căci glasul tău este dulce, și fața ta plăcută.

 15  Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.

 16  Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt a lui; el își paște turma între crini.

 17  Până la răcoarea zilei, și până la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sări ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munții ce ne despart.