1  O! de ai fi fratele meu, care a supt la țâțele mamei mele! Când te-aș întâlni în uliță, te-aș săruta, și nimeni nu m-ar ține de rău.

 2  Te-aș lua și te-aș aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăța să-ți dau să bei vin mirositor, must din rodiile mele.

 3  Mâna lui cea stângă să fie sub capul meu, și dreapta lui să mă îmbrățișeze! –

 4  Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniți, nu treziți dragostea, până nu vine ea. –

 5  Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei și zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mamă-ta, acolo te-a născut și te-a făcut ea.” –

 6  Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe brațul tău; căci dragostea este tare ca moartea, și gelozia este neînduplecată ca locuința morților; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.

 7  Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, și râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreț.

 8  Avem o soră micuță, care n-are încă țâțe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni pețitorii?

 9  Dacă este zid, vom zidi niște zimți de argint pe ea; dar dacă este ușă, o vom închide cu o scândură de cedru. –

 10  Eu sunt un zid, și țâțele mele sunt ca niște turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

 11  Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o unor păzitori; și fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.

 12  Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ține-ți, Solomoane, cei o mie de sicli, și două sute fie celor ce păzesc rodul! –

 13  Tu, care locuiești în grădini, niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău: binevoiește și fă-mă să-l aud! –

 14  Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb pe munții plini de mirozne!