Deuteronom 14
DEUTERONOM (A DOUA LEGE) SAU A CINCEA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 14.
1 Voi sunteți copiii Domnului, Dumnezeului vostru. Să nu vă faceți crestături și să nu vă radeți între ochi pentru un mort.
2 Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, și Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fața pământului.
3 Să nu mănânci niciun lucru urâcios.
4 Iată dobitoacele pe care să le mâncați: boul, oaia și capra;
5 cerbul, căprioara și bivolul; zimbrul, capra neagră, capra sălbatică și girafa.
6 Să mâncați din orice dobitoc care are copita despicată, unghia despărțită în două și rumegă.
7 Dar să nu mâncați din cele ce rumegă numai, sau care au numai copita despicată și unghia despărțită în două. Astfel, să nu mâncați cămila, iepurele și iepurele de casă, care rumegă, dar n-au copita despicată: să le priviți ca necurate.
8 Să nu mâncați porcul, care are copita despicată, dar nu rumegă: să-l priviți ca necurat. Să nu mâncați din carnea lor, și să nu vă atingeți de trupurile lor moarte.
9 Iată dobitoacele din care veți mânca, din toate cele ce sunt în ape: să mâncați din toate cele ce au înotătoare și solzi.
10 Dar să nu mâncați din niciunul din cele ce n-au înotătoare și solzi: să le priviți ca necurate.
11 Să mâncați orice pasăre curată.
12 Dar iată pe acelea pe care nu le puteți mânca: vulturul, gripsorul și vulturul de mare;
13 șorecarul, șoimul, gaia și tot ce ține de neamul său;
14 corbul și toate soiurile lui;
15 struțul, bufnița, pescărelul, coroiul și ce ține de neamul lui;
16 huhurezul, cocostârcul și lebăda;
17 pelicanul, corbul de mare și heretele,
18 barza, bătlanul și ce ține de neamul lui, pupăza și liliacul.
19 Să priviți ca necurată orice târâtoare care zboară: să nu mâncați din ea.
20 Să mâncați orice pasăre curată.
21 Să nu mâncați din nicio mortăciune; s-o dai străinului care va fi în cetățile tale, s-o mănânce, sau s-o vinzi unui străin; căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei lui.
22 Să iei zeciuiala din tot ce-ți va aduce sămânța, din ce-ți va aduce ogorul în fiecare an.
23 Și să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău, în locul pe care-l va alege ca să-Și așeze Numele acolo, zeciuiala din grâul tău, din mustul tău și din untdelemnul tău, și întâii născuți din cireada și turma ta, ca să te înveți să te temi totdeauna de Domnul, Dumnezeul tău.
24 Poate când te va binecuvânta Domnul, Dumnezeul tău, drumul va fi prea lung ca să-ți poți duce zeciuiala acolo, din pricina depărtării tale de locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să-Și pună acolo Numele Lui.
25 Atunci, să-ți prefaci zeciuala în argint, să strângi argintul acela în mână, și să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău.
26 Acolo, să cumperi cu argintul acela tot ce vei dori: boi, oi, vin și băuturi tari, tot ce-ți va plăcea, să le mănânci înaintea Domnului, Dumnezeului tău, și să te bucuri tu și familia ta.
27 Să nu părăsești pe levitul care va fi în cetățile tale, căci n-are nici parte de moșie, nici moștenire cu tine.
28 După trei ani, să scoți toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea, și s-o pui în cetățile tale.
29 Atunci să vină levitul, care n-are nici parte, nici moștenire cu tine, străinul, orfanul și văduva, care vor fi în cetățile tale, și să mănânce și să se sature, pentru că Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.