Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Deuteronom 26

DEUTERONOM (A DOUA LEGE) SAU A CINCEA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 26.

 1  Când vei intra în țara pe care ți-o dă de moștenire Domnul, Dumnezeul tău, când o vei stăpâni și te vei așeza în ea,

 2  să iei cele dintâi roade din toate rodurile pe care le vei scoate din pământ, în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău, să le pui într-un coș, și să te duci la locul pe care-l va alege Domnul, Dumnezeul tău, ca să facă să locuiască Numele Lui acolo.

 3  Să te duci la preotul care va fi în zilele acelea, și să-i spui: „Mărturisesc astăzi înaintea Domnului, Dumnezeului tău, că am intrat în țara pe care Domnul a jurat părinților noștri că ne-o va da.”

 4  Preotul să ia coșul din mâna ta, și să-l pună înaintea altarului Domnului, Dumnezeului tău.

 5  Apoi să iei iarăși cuvântul, și să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: „Tatăl meu era un Arameu pribeag, gata să piară; s-a coborât în Egipt cu puțini inși, și s-a așezat acolo pentru o vreme. Acolo, a ajuns un neam mare, puternic și mare la număr.

 6  Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, și ne-au supus la grea robie.

 7  Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinților noștri. Domnul ne-a auzit glasul, și a văzut asuprirea, chinurile și necazurile noastre.

 8  Și Domnul ne-a scos din Egipt, cu mână tare și cu braț întins, cu arătări înfricoșătoare, cu semne și minuni.

 9  El ne-a adus în locul acesta, și ne-a dat țara aceasta, țară în care curge lapte și miere.

 10  Acum iată, aduc cele dintâi roade din rodurile pământului pe care mi l-ai dat Tu, Doamne!” Să le pui înaintea Domnului, Dumnezeului tău, și să te închini înaintea Domnului Dumnezeului tău.

 11  Apoi să te bucuri, cu levitul și cu străinul care va fi în mijlocul tău, de toate bunurile pe care ți le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ție și casei tale.

 12  După ce vei isprăvi de luat toată zeciuiala din rodurile tale, în anul al treilea, anul zeciuielii, s-o dai levitului, străinului, orfanului și văduvei; și ei să mănânce și să se sature, în cetățile tale.

 13  Să spui înaintea Domnului, Dumnezeului tău: „Am scos din casa mea ce este sfințit, și l-am dat levitului, străinului, orfanului și văduvei, după toate poruncile pe care mi le-ai dat Tu; n-am călcat, nici n-am uitat niciuna din poruncile Tale.

 14  N-am mâncat nimic din aceste lucruri în timpul meu de jale, n-am îndepărtat nimic din ele pentru vreo întrebuințare necurată, și n-am dat nimic din ele cu prilejul unui mort; am ascultat de glasul Domnului, Dumnezeului meu, am lucrat după toate poruncile pe care mi le-ai dat.

 15  Privește din locașul Tău cel sfânt, din ceruri, și binecuvântează pe poporul Tău Israel, și țara pe care ne-ai dat-o, cum ai jurat părinților noștri, țara aceasta în care curge lapte și miere.”

 16  Astăzi, Domnul, Dumnezeul tău, îți poruncește să împlinești legile și poruncile acestea; să le păzești și să le împlinești din toată inima ta și din tot sufletul tău.

 17  Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeul tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile și rânduielile Lui, și vei asculta de glasul Lui.

 18  Și azi, Domnul ți-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ți-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui,

 19  și îți va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut: întâietate în slavă, în faimă și în măreție, și vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ți-a spus.”