1  „Luați aminte ceruri, și voi vorbi;
   Ascultă, pământule, cuvintele gurii mele.

 2  Ca ploaia să curgă învățăturile mele,
   Ca roua să cadă cuvântul meu,
   Ca ploaia repede pe verdeață,
   Ca picăturile de ploaie pe iarbă!

 3  Căci voi vesti Numele Domnului.
   Dați slavă Dumnezeului nostru!

 4  El este Stânca; lucrările Lui sunt desăvârșite,
   Căci toate căile Lui sunt drepte;
   El este un Dumnezeu credincios și fără nedreptate,
   El este drept și curat.

 5  Ei s-au stricat;
   Netrebnicia copiilor Lui, este rușinea lor!
   Neam îndărătnic și stricat!

 6  Pe Domnul îl răsplătiți astfel!
   Popor nechibzuit și fără înțelepciune!
   Nu este El oare Tatăl tău, care te-a făcut,
   Te-a întocmit, și ți-a dat ființă?

 7  Adu-ți aminte de zilele din vechime,
   Socotește anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni,
   Întreabă pe tatăl tău, și te va învăța,
   Pe bătrânii tăi, și îți vor spune.

 8  Când Cel Prea Înalt a dat o moștenire neamurilor,
   Când a despărțit pe copiii oamenilor,
   A pus hotare popoarelor,
   După numărul copiilor lui Israel,

 9  Căci partea Domnului, este poporul Lui,
   Iacov este partea Lui de moștenire.

 10  El l-a găsit într-un ținut pustiu,
   Într-o singurătate plină de urlete înfricoșătoare;
   L-a înconjurat, l-a îngrijit,
   Și l-a păzit ca lumina ochiului Lui.

 11  Ca vulturul care își scutură cuibul, zboară deasupra puilor,
   Își întinde aripile, îi ia,
   Și-i poartă pe penele lui:

 12  Așa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său,
   Și nu era niciun dumnezeu străin cu El.

 13  L-a suit pe înălțimile țării,
   Și Israel a mâncat roadele câmpului,
   I-a dat să sugă miere din stâncă,
   Untdelemnul care iese din stânca cea mai tare,

 14  Untul de la vaci și laptele oilor,
   Cu grăsimea mieilor,
   A berbecilor din Basan și a țapilor,
   Cu grăsimea grâului,
   Și ai băut vinul, sângele strugurelui.

 15  Israel s-a îngrășat, și a azvârlit din picior;
   – Te-ai îngrășat, te-ai îngroșat și te-ai lățit! –
   Și a părăsit pe Dumnezeu, Ziditorul lui,
   A nesocotit Stânca mântuirii lui,

 16  L-au întărâtat la gelozie prin dumnezei străini,
   L-au mâniat prin urâciuni;

 17  Au adus jertfe dracilor, unor idoli care nu sunt dumnezei,
   Unor dumnezei pe care nu-i cunoșteau,
   Dumnezei noi, veniți de curând,
   De care nu se temuseră părinții voștri.

 18  Ai părăsit Stânca cea care te-a născut,
   Și ai uitat pe Dumnezeul care te-a întocmit.

 19  Domnul a văzut lucrul acesta, și S-a mâniat,
   S-a supărat pe fiii și fiicele Lui.

 20  El a zis: „Îmi voi ascunde Fața de ei,
   Și voi vedea care le va fi sfârșitul,
   Căci sunt un neam stricat,
   Sunt niște copii necredincioși.

 21  Mi-au întărâtat gelozia prin ceea ce nu este Dumnezeu,
   M-au mâniat prin idolii lor deșerți;
   Și Eu îi voi întărâta la gelozie printr-un popor care nu este un popor.
   Îi voi mânia printr-un neam fără pricepere.

 22  Căci focul mâniei Mele s-a aprins,
   Și va arde până în fundul locuinței morților,
   Va nimici pământul și roadele lui,
   Va arde temeliile munților.

 23  Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei,
   Îmi voi arunca toate săgețile împotriva lor.

 24  Vor fi topiți de foame, stinși de friguri,
   Și de boli cumplite;
   Voi trimite în ei dinții fiarelor sălbatice
   Și otrava șerpilor.

 25  Afară, vor pieri de sabie,
   Și înăuntru, vor pieri de groază:
   Și tânărul și fata,
   Și copilul de țâță ca și bătrânul.

 26  Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare”,
   Le voi șterge pomenirea dintre oameni!

 27  Dar Mă tem de ocările vrăjmașului,
   Mă tem ca nu cumva vrăjmașii lor să se amăgească,
   Și să zică: „Mâna noastră cea puternică,
   Și nu Domnul a făcut toate aceste lucruri”.

 28  Ei nu sunt un neam care și-a pierdut bunul simț,
   Și nu-i pricepere în ei.

 29  Dacă ar fi fost înțelepți, ar înțelege,
   Și s-ar gândi la ce li se va întâmpla.

 30  Cum ar urmări unul singur o mie din ei,
   Și cum ar pune doi pe fugă zece mii,
   Dacă nu i-ar fi vândut Stânca,
   Dacă nu i-ar fi vândut Domnul?

 31  Căci stânca lor nu este ca Stânca noastră,
   Vrăjmașii noștri înșiși sunt judecători în această privință.

 32  Ci vița lor este din sadul Sodomei
   Și din ținutul Gomorei;
   Strugurii lor sunt struguri otrăviți,
   Bobițele lor sunt amare;

 33  Vinul lor este venin de șerpi,
   Este otravă cumplită de aspidă.

 34  Oare nu este ascuns lucrul acesta la Mine,
   Pecetluit în comorile Mele?

 35  A Mea este răzbunarea și Eu voi răsplăti,
   Când va începe să le alunece piciorul!
   Căci ziua nenorocirii lor este aproape,
   Și ceea ce-i așteaptă nu va zăbovi.” –

 36  Domnul va judeca pe poporul Său,
   Dar va avea milă de robii Săi,
   Văzând că puterea le este sleită,
   Și că nu mai este nici rob nici slobod.

 37  El va zice: „Unde sunt dumnezeii lor,
   Stânca aceea care le slujea de adăpost,

 38  Dumnezeii aceia care mâncau grăsimea jertfelor lor,
   care beau vinul jertfelor lor de băutură?
   Să se scoale, să vă ajute,
   Și să vă ocrotească!

 39  Să știți dar că Eu sunt Dumnezeu,
   Și că nu este alt dumnezeu afară de Mine;
   Eu dau viață și Eu omor,
   Eu rănesc și Eu tămăduiesc,
   Și nimeni nu poate scoate pe cineva din mâna Mea.

 40  Căci Îmi ridic mâna spre cer,
   Și zic: „Cât este de adevărat că trăiesc în veci,

 41  Atât este de adevărat că atunci când voi ascuți fulgerul săbiei Mele,
   Și voi pune mâna să fac judecată,
   Mă voi răzbuna împotriva potrivnicilor Mei,
   Și voi pedepsi pe cei ce Mă urăsc;

 42  Sabia Mea le va înghiți carnea,
   Și-Mi voi îmbăta săgețile de sânge,
   De sângele celor uciși și prinși,
   Din capetele fruntașilor vrăjmașului.”

 43  Neamuri, cântați laudele poporului Lui!
   Căci Domnul răzbună sângele robilor Săi,
   El Se răzbună împotriva potrivnicilor Săi,
   Și face ispășire pentru țara Lui, pentru poporul Lui.”

 44  Moise a venit și a rostit toate cuvintele cântării acesteia în fața poporului; Iosua, fiul lui Nun, era cu el.

 45  După ce a isprăvit Moise de rostit toate cuvintele acestea înaintea întregului Israel,

 46  le-a zis: „Puneți-vă la inimă toate cuvintele pe care vă jur astăzi să le porunciți copiilor voștri, ca să păzească și să împlinească toate cuvintele legii acesteia.

 47  Căci nu este un lucru fără însemnătate pentru voi; este viața voastră, și prin aceasta vă veți lungi zilele în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul.

 48  În aceeași zi, Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

 49  „Suie-te pe muntele acesta Abarim, pe muntele Nebo în țara Moabului, în fața Ierihonului; și privește țara Canaanului pe care o dau în stăpânire copiilor lui Israel.

 50  Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui, și vei fi adăugat la poporul tău, după cum Aaron, fratele tău, a murit pe muntele Hor și a fost adăugat la poporul lui,

 51  pentru că ați păcătuit împotriva Mea în mijlocul copiilor lui Israel, lângă apele Meriba, la Cades, în pustia Țin, și nu M-ați sfințit în mijlocul copiilor lui Israel.

 52  Tu vei vedea doar de departe țara dinaintea ta; dar nu vei intra în țara pe care o dau copiilor lui Israel.”