1  Păzește-ți piciorul, când intri în Casa lui Dumnezeu, și apropie-te mai bine să asculți, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu știu că fac rău cu aceasta.

 2  Nu te grăbi să deschizi gura, și să nu-ți rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, și tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.

 3  Căci, dacă visurile se nasc din mulțimea grijilor, prostia nebunului se cunoaște din mulțimea cuvintelor.

 4  Dacă ai făcut o juruință lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlinești, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlinește juruința, pe care ai făcut-o.

 5  Mai bine să nu faci nicio juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinești.

 6  Nu lăsa gura să te bage în păcat, și nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, și să nimicească lucrarea mâinilor tale?

 7  Căci, dacă este deșertăciune în mulțimea visurilor, nu mai puțin este și în mulțimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.

 8  Când vezi în țară pe cel sărac năpăstuit și jefuit în numele dreptului și dreptății, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, și peste ei toți Cel Prea Înalt.

 9  Dar un folos pentru țară în toate privințele, este un împărat prețuit în țară.

 10  Cine iubește argintul, nu se satură niciodată de argint, și cine iubește bogăția multă, nu trage folos din ea. Și aceasta este o deșertăciune!

 11  Când se înmulțesc bunătățile, se înmulțesc și cei ce le papă: și ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?

 12  Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puțin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.

 13  Este un mare rău, pe care l-am văzut sub soare: avuții păstrate spre nefericirea stăpânului lor.

 14  Dacă se pierd aceste bogății prin vreo întâmplare nenorocită, și el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini.

 15  Cum a ieșit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, așa se întoarce, și nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui.

 16  Și acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; și ce folos are el că s-a trudit în vânt?

 17  Ba încă, toată viața lui a mai trebuit să mănânce cu necaz, și a avut multă durere, grijă și supărare.

 18  Iată ce am văzut: este bine și frumos ca omul să mănânce și să bea, și să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudește sub soare, în toate zilele vieții lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.

 19  Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății, și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele, și să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu.

 20  Căci nu se mai gândește mult la scurtimea zilelor vieții lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.