1  Este un rău, pe care l-am văzut sub soare, și care se întâlnește des între oameni.

 2  Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogății, și slavă, așa că nu-i lipsește nimic din ce-i dorește sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deșertăciune și un rău mare.

 3  Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, și ar trăi mulți ani, – oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătățile agonisite de el, și dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el.

 4  Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric, și numele îi rămâne acoperit cu întuneric;

 5  n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; și de aceea este mai bine de ea decât de omul acela.

 6  Și de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?

 7  Toată truda omului este pentru gura lui, și totuși poftele nu i se împlinesc niciodată.

 8  Căci ce are înțeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care știe să se poarte înaintea celor vii?

 9  Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.

 10  Ce este omul, se cunoaște după numele care i s-a dat demult: se știe că este din pământ, și nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.

 11  Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulțește deșertăciunea, ce folos are omul din ea?

 12  Căci cine știe ce este bine pentru om în viață, în toate zilele vieții lui de viețuire deșartă, pe care le petrece ca o umbră? Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?