1  Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții decât ziua nașterii.

 2  Mai bine să te duci într-o casă de jale decât să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îți aduci aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește, își pune la inimă lucrul acesta.

 3  Mai bună este întristarea decât râsul; căci prin întristarea feței inima se face mai bună.

 4  Inima înțelepților este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.

 5  Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului decât să asculți la cântecul celor fără minte.

 6  Căci râsul celor fără minte este ca pârâitul spinilor sub căldare. Și aceasta este o deșertăciune.

 7  Averea luată prin silă înebunește pe cel înțelept, și mita strică inima.

 8  Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.

 9  Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuiește în sânul nebunilor.

 10  Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?” Căci nu din înțelepciune întrebi așa.

 11  Înțelepciunea prețuiește cât o moștenire, și chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.

 12  Căci ocrotire dă și înțelepciunea, ocrotire dă și argintul; dar un folos mai mult al științei este că înțelepciunea ține în viață pe cei ce o au.

 13  Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?

 14  În ziua fericirii, fii fericit, și în ziua nenorocirii, gândește-te că Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată ști nimic din ce va fi după el.

 15  Tot felul de lucruri am văzut în zilele deșertăciunii mele. Este câte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, și este câte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.

 16  Nu fi prea neprihănit și nu te arăta prea înțelept: pentru ce să te pierzi singur?

 17  Dar nu fi nici peste măsură de rău și nu fi fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?

 18  Bine este să ții la aceasta, dar nici pe cealaltă să n-o lași din mână; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.

 19  Înțelepciunea face pe cel înțelept mai tare decât zece viteji, care sunt într-o cetate.

 20  Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.

 21  Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!

 22  Căci știe inima ta de câte ori ai vorbit și tu de rău pe alții.

 23  Toate acestea le-am cercetat cu înțelepciune. Am zis: „Mă voi înțelepți.” Dar înțelepciunea a rămas departe de mine.

 24  Cu mult mai departe decât era mai înainte, și ce adâncă! Cine o va putea găsi?

 25  M-am apucat și am cercetat toate lucrurile, cu gând să înțeleg, să adâncesc, și să caut înțelepciunea și rostul lucrurilor, și să pricep nebunia răutății și rătăcirea prostiei.

 26  Și am găsit că mai amară decât moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă și un laț, și ale cărei mâini sunt niște lanțuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.

 27  Iată ce am găsit, zice Ecleziastul, cercetând lucrurile unul câte unul, ca să le pătrund rostul;

 28  iată ce-mi caută și acum sufletul, și n-am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n-am găsit în toate acestea.

 29  Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe șiretenii.