Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Estera 2

 1  După aceste lucruri, când s-a potolit mânia împăratului Ahașveroș, s-a gândit la Vasti, la ce făcuse ea, și la hotărârea luată cu privire la ea.

 2  Atunci cei ce slujeau împăratului au zis: „Să se caute pentru împărat niște fete, fecioare și frumoase.

 3  Împăratul să pună în toate ținuturile din împărăția lui dregători însărcinați să strângă pe toate fetele, fecioare și frumoase, în capitala Susa, în casa femeilor, sub privegherea lui Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor, care să le dea cele trebuincioase pentru gătit.

 4  Și fata care-i va plăcea împăratului, să fie împărăteasă în locul Vastii.” Părerea aceasta a fost primită de împărat, și așa a făcut.

 5  În capitala Susa era un iudeu numit Mardoheu, fiul lui Iair, fiul lui Șimei, fiul lui Chis, bărbat din Beniamin,

 6  care fusese luat din Ierusalim printre robii strămutați împreună cu Ieconia, împăratul lui Iuda, de Nebucadnețar, împăratul Babilonului.

 7  El creștea pe Hadasa, adică Estera, fata unchiului său; căci ea n-avea nici tată nici mamă. Fata era frumoasă la statură și plăcută la vedere. După moartea tatălui și a mamei sale, Mardoheu o luase de suflet.

 8  Când s-a auzit porunca împăratului și hotărârea lui, au fost strânse un mare număr de fete în capitala Susa, sub privegherea lui Hegai. Odată cu ele a fost luată și Estera și adusă în casa împăratului, sub privegherea lui Hegai, păzitorul femeilor.

 9  Fata i-a plăcut, și a căpătat trecere înaintea lui. El s-a grăbit să-i dea cele de trebuință pentru găteală și hrană, i-a dat șapte slujnice alese din casa împăratului, și a pus-o împreună cu slujnicele ei în cea mai bună încăpere din casa femeilor.

 10  Estera nu și-a făcut cunoscut nici poporul, nici nașterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri.

 11  Și în fiecare zi Mardoheu se ducea și venea înaintea curții casei femeilor, ca să afle cum îi merge Esterei și ce se face cu ea.

 12  Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahașveroș, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se șase luni cu untdelemn de mirt, și șase luni cu miresme de mirozne femeiești.

 13  Așa se ducea fiecare fată la împărat. Și, când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia.

 14  Se ducea seara; și a doua zi dimineața trecea în a doua casă a femeilor, sub privegherea lui Șaașgaz, famenul împăratului și păzitorul țiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decât când ar fi dorit împăratul și ar fi chemat-o pe nume.

 15  Când i-a venit rândul să se ducă la împărat, Estera, fata lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului și păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau.

 16  Estera a fost dusă la împăratul Ahașveroș, în casa împărătească, în luna zecea, adică luna Tebet, în al șaptelea an al domniei lui.

 17  Împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei, și ea a căpătat trecere și iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap, și a făcut-o împărăteasă în locul Vastii.

 18  Împăratul a dat un mare ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor lui, un ospăț în cinstea Esterei. Cu prilejul acesta a ușurat sarcinile ținuturilor, și a împărțit daruri cu o dărnicie împărătească.

 19  A doua oară, când s-au strâns fetele, Mardoheu ședea la poarta împăratului.

 20  Estera nu-și spusese nici nașterea nici poporul, căci o oprise Mardoheu. Și ea urma acum poruncile lui Mardoheu cu tot atâta scumpătate ca atunci când o creștea el.

 21  În același timp, pe când Mardoheu stătea la poarta împăratului, Bigtan și Tereș, doi fameni ai împăratului, păzitorii pragului, s-au lăsat biruiți de o supărare și au vrut să întindă mâna împotriva împăratului Ahașveroș.

 22  Mardoheu a avut cunoștință de lucrul acesta, și a dat de știre împărătesei Estera, care l-a spus împăratului din partea lui Mardoheu.

 23  Faptul fiind cercetat și găsit întocmai, cei doi fameni au fost spânzurați de un lemn. Și lucrul acesta a fost scris în cartea Cronicilor în fața împăratului.