Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Evrei 3

EPISTOLA LUI PAVEL CĂTRE EVREI. CAPITOLUL 3.

 1  De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațintiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, adică Isus,

 2  care a fost credincios Celui ce L-a rânduit, cum și Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”

 3  Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăși. –

 4  Orice casă este zidită de cineva, dar Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. –

 5  Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă, ca să mărturisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai târziu.

 6  Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Și casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită și nădejdea cu care ne lăudăm.

 7  De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui,

 8  nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie,

 9  unde părinții voștri M-au ispitit, și M-au pus la încercare, și au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!

 10  De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, și am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!

 11  Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”

 12  Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

 13  Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi,” pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.

 14  Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început,

 15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.”

 16  Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toți aceia, care ieșiseră din Egipt prin Moise?

 17  Și cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, și ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?

 18  Și cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră?

 19  Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinței lor.