1  Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui și a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor,

 2  și ca să istorisești fiului tău și fiului fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii, și ce semne am făcut în mijlocul lor. Și veți cunoaște că Eu sunt Domnul.”

 3  Moise și Aaron s-au dus la Faraon, și i-au zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: „Până când ai de gând să nu vrei să te smerești înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

 4  Dacă nu vrei să lași pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine niște lăcuste pe toată întinderea țării tale.

 5  Ele vor acoperi fața pământului, de nu se va mai putea vedea pământul; vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toți copacii, care cresc pe câmpiile voastre,

 6  îți vor umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi și casele tuturor Egiptenilor. Părinții tăi și părinții părinților tăi n-au văzut așa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi.” Moise a plecat și a ieșit de la Faraon.

 7  Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceștia să plece, și să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?”

 8  Au întors la Faraon pe Moise și Aaron. „Duceți-vă,” le-a zis el, „și slujiți Domnului, Dumnezeului vostru. Care și cine sunt cei ce vor merge?”

 9  Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii și cu bătrânii noștri, cu fiii și fiicele noastre, cu oile și boii noștri; căci avem să ținem o sărbătoare în cinstea Domnului.”

 10  Faraon le-a zis: „Așa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecați, pe voi și pe copiii voștri! Luați seama, căci este rău ce aveți de gând să faceți!

 11  Nu, nu; ci duceți-vă, voi bărbații, și slujiți Domnului, căci așa ați cerut.” Și i-au izgonit dinaintea lui Faraon.

 12  Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna peste țara Egiptului, ca să vină lăcustele peste țara Egiptului, și să mănânce toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.”

 13  Moise și-a întins toiagul peste țara Egiptului; și Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste țară toată ziua și toată noaptea aceea. Dimineața, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele.

 14  Lăcustele au venit peste țara Egiptului, și s-au așezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai fusese și nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste.

 15  Au acoperit toată fața pământului, de nu se mai vedea pământul; au mâncat toată iarba de pe pământ și tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra; și n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată țara Egiptului.

 16  Faraon a chemat îndată pe Moise și pe Aaron, și a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, și împotriva voastră.

 17  Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; și rugați pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine și urgia aceasta de moarte!”

 18  Moise a ieșit de la Faraon, și s-a rugat Domnului.

 19  Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele, și le-a aruncat în Marea Roșie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului.

 20  Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

 21  Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer, și va fi întuneric peste țara Egiptului, așa de întuneric de să se poată pipăi.”

 22  Moise și-a întins mâna spre cer; și a fost întuneric beznă în toată țara Egiptului, timp de trei zile.

 23  Nici nu se vedeau unii pe alții, și nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar, în locurile unde locuiau toți copiii lui Israel, era lumină.

 24  Faraon a chemat pe Moise, și a zis: „Duceți-vă, și slujiți Domnului! Să nu rămână în țară decât oile și boii voștri; copiii voștri vor putea merge și ei împreună cu voi.”

 25  Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuți jertfele și arderile de tot, pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru,

 26  și turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi, și să nu rămână o unghie din ele; căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru; iar până vom ajunge acolo, nu știm ce vom alege ca să aducem Domnului.”

 27  Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a vrut să-i lase să plece.

 28  Faraon a zis lui Moise: „Ieși de la mine! Să nu cumva să te mai arăți înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.”

 29  „Da!” a răspuns Moise, „nu mă voi mai arăta înaintea ta.”