1  Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:

 2  „Pune-Mi deoparte ca sfânt pe orice întâi născut, pe orice întâi născut dintre copiii lui Israel, atât dintre oameni cât și dintre dobitoace: este al Meu.”

 3  Moise a zis poporului: „Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, când ați ieșit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu mâncați pâine dospită.

 4  Astăzi ieșiți, în luna spicelor.

 5  Când te va duce Domnul în țara Cananiților, Hetiților, Amoriților, Heviților și Iebusiților, pe care a jurat părinților tăi că ți-o va da, țară unde curge lapte și miere, să ții următoarea slujbă în luna aceasta.

 6  Timp de șapte zile, să mănânci azimi; și în ziua a șaptea, să fie o sărbătoare în cinstea Domnului.

 7  În timpul celor șapte zile, să mâncați azimi; să nu se vadă la tine nimic dospit, nici aluat, pe toată întinderea țării tale.

 8  Să spui atunci fiului tău: „Aceasta este spre pomenirea celor ce a făcut Domnul pentru mine, când am ieșit din Egipt.”

 9  Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Domnul din Egipt.

 10  Să ții porunca aceasta la vremea hotărâtă, din an în an.

 11  Când te va aduce Domnul în țara Cananiților, cum a jurat ție și părinților tăi, și când ți-o va da,

 12  să închini Domnului pe orice întâi născut, chiar pe orice întâi născut din vitele, pe care le vei avea: orice parte bărbătească este a Domnului.

 13  Să răscumperi cu un miel pe orice întâi născut al măgăriței; iar dacă nu-l vei răscumpăra, să-i frângi gâtul. Să răscumperi de asemenea pe orice întâi născut de parte bărbătească dintre fiii tăi.

 14  Și când te va întreba fiul tău într-o zi: „Ce înseamnă lucrul acesta?” să-i răspunzi: „Prin mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei;

 15  și, fiindcă Faraon se încăpățâna și nu voia să ne lase să plecăm, Domnul a omorât pe toți întâii născuți din țara Egiptului, de la întâii născuți ai oamenilor până la întâii născuți ai dobitoacelor. Iată de ce aduc jertfă Domnului pe orice întâi născut de parte bărbătească, și răscumpăr pe orice întâi născut dintre fiii mei.

 16  Să-ți fie ca un semn pe mână și ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochi; căci prin mâna Lui atotputernică ne-a scos Domnul din Egipt.”

 17  După ce a lăsat Faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în țara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului văzând războiul, și să se întoarcă în Egipt.”

 18  Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustie, spre Marea Roșie. Copiii lui Israel au ieșit înarmați din țara Egiptului.

 19  Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luați cu voi oasele mele de aici.”

 20  Au plecat din Sucot, și au tăbărât la Etam, la marginea pustiei.

 21  Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea.

 22  Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopții.