Exodul 2
EXODUL (IEȘIREA) SAU A DOUA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 2.
1 Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.
2 Femeia aceasta a rămas însărcinată, și a născut un fiu. A văzut că este frumos, și l-a ascuns trei luni.
3 Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaș de papură, pe care l-a uns cu lut și cu smoală; a pus copilul în el, și l-a așezat între trestii, pe malul râului.
4 Sora copilului pândea la o depărtare oarecare, ca să vadă ce are să i se întâmple.
5 Fata lui Faraon s-a coborât la râu, să se scalde; și fetele care o însoțeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriașul în mijlocul trestiilor, și a trimis pe roaba ei să-l ia.
6 L-a deschis și a văzut copilul: era un băiețaș care plângea. I-a fost milă de el, și a zis: „Este un copil de al evreilor!”
7 Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ți chem o doică dintre femeile evreilor, ca să-ți alăpteze copilul?”
8 „Du-te”, i-a răspuns fata lui Faraon. Și fata s-a dus și a chemat pe mama copilului.
9 Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l, și îți voi plăti.” Femeia a luat copilul, și l-a alăptat.
10 Copilul a crescut, și ea l-a adus fetei lui Faraon; și el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos); „căci”, a zis ea, „l-am scos din ape.”
11 În vremea aceea, Moise, crescând mare, a ieșit pe la frații săi, și a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un evreu, unul dintre frații lui.
12 S-a uitat în toate părțile, și, văzând că nu este nimeni, a omorât pe Egiptean și l-a ascuns în nisip.
13 A ieșit și în ziua următoare; și iată că doi evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: „Pentru ce lovești pe semenul tău?”
14 Și omul acela a răspuns: „Cine te-a pus pe tine mai mare și judecător peste noi? Nu cumva ai de gând să mă omori și pe mine, cum ai omorât pe Egipteanul acela?” Moise s-a temut și a zis: „Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut.”
15 Faraon a aflat ce se petrecuse, și căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, și a locuit în țara Madian. A șezut lângă o fântână.
16 Preotul din Madian avea șapte fete. Ele au venit să scoată apă, și au umplut jgheaburile ca să adape turma tatălui lor.
17 Dar au venit păstorii, și le-au luat la goană. Atunci Moise s-a sculat, le-a ajutat, și le-a adăpat turma.
18 Când s-au întors ele la tatăl lor Reuel, el a zis: „Pentru ce vă întoarceți așa de curând azi?”
19 Ele au răspuns: „Un Egiptean ne-a scăpat din mâna păstorilor, și chiar ne-a scos apă, și a adăpat turma.”
20 Și el a zis fetelor: „Unde este? Pentru ce ați lăsat acolo pe omul acela! Chemați-l să mănânce pâine!”
21 Moise s-a hotărât să locuiască la omul acela, care i-a dat de nevastă pe fiică-sa Sefora.
22 Ea a născut un fiu, căruia el i-a pus numele Gherșom (sunt străin aici); „căci,” a zis el, „locuiesc ca străin într-o țară străină.”
23 După multă vreme, împăratul Egiptului a murit; și copiii lui Israel gemeau încă din pricina robiei, și scoteau strigăte deznădăjduite. Strigătele acestea, pe care li le smulgea robia, s-au suit până la Dumnezeu.
24 Dumnezeu a auzit gemetele lor, și Și-a adus aminte de legământul Său făcut cu Avraam, Isaac, și Iacov.
25 Dumnezeu a privit spre copiii lui Israel, și a luat cunoștință de ei.