Exodul 36
EXODUL (IEȘIREA) SAU A DOUA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 36.
1 Bețaleel, Oholiab, și toți bărbații iscusiți în care pusese Domnul înțelepciune și pricepere, ca să știe să facă lucrările rânduite pentru slujba sfântului locaș, au făcut totul după cum poruncise Domnul.
2 Moise a chemat pe Bețaleel, Oholiab, și pe toți bărbații iscusiți în mintea cărora pusese Domnul pricepere, și anume pe toți cei cu tragere de inimă la lucrul acesta ca să-l facă.
3 Ei au luat dinaintea lui Moise toate prinoasele, pe care le aduseseră copiii lui Israel ca să facă lucrările rânduite pentru slujba sfântului locaș. Chiar și după ce se începuse lucrarea, tot se mai aduceau lui Moise, în fiecare dimineață, daruri de bună voie.
4 Atunci toți bărbații iscusiți, prinși la toate lucrările sfântului locaș, și-au lăsat fiecare lucrul pe care-l făceau,
5 și au venit de au spus lui Moise: „Poporul aduce mult mai mult decât trebuie pentru facerea lucrărilor, pe care a poruncit Domnul să le facem.”
6 Moise a pus să strige în tabără că nimeni, fie bărbat fie femeie, să nu mai aducă daruri pentru sfântul locaș. Au oprit astfel pe popor să mai aducă daruri.
7 Materialul adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă mai și trecea.
8 Toți bărbații iscusiți și lucrătorii au făcut cortul din zece covoare de in subțire și răsucit din fir albastru, purpuriu și cârmiziu; pe ele au țesut heruvimi lucrați cu măiestrie.
9 Lungimea unui covor era de douăzeci și opt de coți; iar lățimea unui covor era de patru coți. Toate covoarele aveau aceeași măsură.
10 Cinci din aceste covoare au fost prinse la un loc; celelalte cinci de asemenea au fost prinse la un loc.
11 Au făcut cheotori albastre la marginea covorului cu care se sfârșea cea dintâi împreunare; tot așa au făcut și la marginea covorului cu care se sfârșea a doua împreunare de covoare.
12 Au făcut cincizeci de cheotori la cel dintâi covor, și cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârșea a doua împreunare de covoare; cheotorile acestea erau una în fața alteia.
13 Au făcut cincizeci de copci de aur, și au prins covoarele unul de altul cu copcile, așa în cât cortul alcătuia un întreg.
14 Au făcut niște covoare din păr de capră, ca să slujească de acoperiș pentru cort: unsprezece covoavoare de acestea au făcut.
15 Lungimea unui covor era de treizeci de coți, și lățimea unui covor era de patru coți: cele unsprezece covoare aveau aceeași măsură.
16 Au prins împreună de o parte cinci din aceste covoare, iar pe celelalte șase de altă parte.
17 Au făcut cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârșea o împreunare de covoare, și cincizeci de cheotori la marginea covorului cu care se sfârșea a doua împreunare de covoare.
18 Au mai făcut și cincizeci de copci de aramă, cu care să se împreune acoperișul cortului, ca să alcătuiască un întreg.
19 Au făcut pentru acoperișul cortului o învelitoare de piei de berbeci vopsite în roșu, și o învelitoare de piei de vițel de mare, care trebuia pusă pe deasupra.
20 Scândurile pentru cort, le-au făcut din lemn de salcâm, așezate în picioare.
21 Lungimea unei scânduri era de zece coți, și lățimea unei scânduri era de un cot și jumătate.
22 Fiecare scândură avea două urechi, unite una cu alta; tot așa au făcut la toate scândurile cortului.
23 Au făcut douăzeci de scânduri pentru cort, înspre partea de miazăzi.
24 Au pus patruzeci de picioare de argint sub cele douăzeci de scânduri, câte două picioare sub fiecare scândură, pentru cele două urechi ale ei.
25 Au făcut apoi douăzeci de scânduri pentru a doua latură a cortului, latura dinspre miazănoapte,
26 cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor, câte două picioare sub fiecare scândură.
27 Au făcut apoi șase scânduri pentru fundul cortului, înspre apus.
28 Au făcut două scânduri pentru cele două unghiuri ale cortului în partea din fund;
29 acestea erau făcute din două bucăți, începând de la partea de jos, și bine legate la vârf printr-un cerc; la fel au făcut pentru amândouă scândurile din cele două unghiuri.
30 Erau astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică șaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură.
31 Au făcut cinci drugi din lemn de salcâm pentru scândurile uneia din laturile cortului,
32 cinci drugi pentru scândurile celei de a doua laturi a cortului, și cinci drugi pentru scândurile laturii cortului din fundul dinspre apus;
33 drugul de la mijloc l-au făcut așa ca să treacă prin mijlocul scândurilor, de la un capăt la celălalt.
34 Au poleit scândurile cu aur, și verigile lor de aur le-au făcut așa ca să se poată petrece drugii prin ele; și drugii i-au poleit cu aur. Cele două perdele.
35 Perdeaua dinăuntru au făcut-o de fir albastru, purpuriu și cârmiziu, și de in subțire răsucit; au lucrat-o cu măiestrie; și au făcut heruvimi pe ea.
36 Au făcut patru stâlpi de salcâm pentru ea, și i-au poleit cu aur; cârligele lor erau de aur, și au turnat pentru stâlpii aceștia patru picioare de argint.
37 Pentru ușa cortului au făcut o perdea de fir albastru, purpuriu și cârmiziu, și de in subțire răsucit; aceasta era o lucrare făcută la gherghef.
38 Au făcut cei cinci stâlpi ai ei cu cârligele lor, iar căpătâiele și bețele lor de legătură le-au poleit cu aur; cele cinci picioare ale lor erau de aramă.