1  Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon, și spune-i: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

 2  Dacă nu vrei să-l lași să plece, și dacă-l mai oprești,

 3  iată, mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi și peste oi; și anume va fi o ciumă foarte mare.

 4  Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel și turmele Egiptenilor, așa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.”

 5  Domnul a hotărât vremea, și a zis: „Mâine, va face Domnul lucrul acesta în țară.”

 6  Și Domnul a făcut așa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel.

 7  Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase: și iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s-a împietrit, și n-a lăsat pe popor să plece.

 8  Domnul a zis lui Moise și lui Aaron: „Umpleți-vă mâinile cu cenușă din cuptor, și Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon.

 9  Ea se va preface într-o țărână, care va acoperi toată țara Egiptului; și va da naștere, în toată țara Egiptului, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți.”

 10  Ei au luat cenușă din cuptor, și s-au înfățișat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, și ea a dat naștere, pe oameni și pe dobitoace, la niște bube pricinuite de niște bășici fierbinți.

 11  Vrăjitorii nu s-au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca și pe toți Egiptenii.”

 12  Domnul a împietrit inima lui Faraon, și Faraon n-a ascultat de Moise și de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.

 13  Domnul a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineață, du-te înaintea lui Faraon, și spune-i: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul evreilor: „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.

 14  Fiindcă, de data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul.

 15  Dacă Mi-aș fi întins mâna, și te-aș fi lovit cu ciumă, pe tine și pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ.

 16  Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să vezi puterea Mea, și Numele Meu să fie vestit în tot pământul.

 17  Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, și dacă nu-l lași să plece,

 18  iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare, cum n-a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui și până azi.

 19  Pune-ți dar la adăpost turmele și tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toți oamenii și toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; și vor pieri.”

 20  Aceia dintre slujitorii lui Faraon, care s-au temut de Cuvântul Domnului, și-au adunat în case robii și turmele.

 21  Dar cei ce nu și-au pus la inimă Cuvântul Domnului, și-au lăsat robii și turmele pe câmp.

 22  Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer; și are să bată piatra în toată țara Egiptului pe oameni, pe vite, și pe toată iarba de pe câmp în țara Egiptului!”

 23  Moise și-a întins toiagul spre cer; și Domnul a trimis tunete și piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste țara Egiptului.

 24  A bătut piatra, și focul se amesteca cu piatra; piatra era așa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată țara Egiptului de când este el locuit de oameni.

 25  Piatra a nimicit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit și toată iarba de pe câmp, și a frânt toți copacii de pe câmp.

 26  Numai în ținutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra.

 27  Faraon a trimis să cheme pe Moise și pe Aaron, și le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu și poporul meu suntem vinovați.

 28  Rugați-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete și piatră; și vă voi lăsa să plecați, și nu veți mai fi opriți.”

 29  Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta și nu va mai bate piatra, ca să știi că al Domnului este pământul!

 30  Dar știu că tu și slujitorii tăi tot nu vă veți teme de Domnul Dumnezeu.”

 31  Inul și orzul se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;

 32  grâul și ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii.

 33  Moise a plecat de la Faraon, și a ieșit afară din cetate; și-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele și piatra au încetat, și n-a mai căzut ploaia pe pământ.

 34  Faraon, văzând că ploaia, piatra și tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui.

 35  Lui Faraon i s-a împietrit inima și n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.