Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ezechiel 47

 1  M-a adus înapoi la ușa casei. Și iată că ieșea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit; căci fața casei era spre răsărit. Apa se cobora de sub partea dreaptă a casei înspre partea de miazăzi a altarului.

 2  M-a scos pe poarta de miazănoapte, și m-a făcut să ocolesc pe dinafară până la poarta de răsărit. Și iată că apa curgea din partea dreaptă.

 3  Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coți, și m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne.

 4  A mai măsurat iarăși o mie de coți, și m-a pus să trec prin apă, și apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăși o mie de coți, și m-a trecut prin ea, și apa îmi venea până la șolduri.

 5  A măsurat iarăși o mie de coți, și atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece.

 6  El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Și m-a luat și m-a adus înapoi pe malul râului.

 7  Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului erau o mulțime de copaci pe amândouă părțile.

 8  El mi-a zis: „Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, se coboară în câmpie, și se varsă în marea și vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.

 9  Orice făptură vie, care se mișcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul, și vor fi o mulțime de pești; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, și pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viață.

 10  Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, și vor întinde mrejele; vor fi pești de felurite soiuri, ca peștii mării celei mari, și vor fi foarte mulți.

 11  Mlaștinile și gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.

 12  Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părțile, vor crește tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veșteji, și roadele lor nu se vor sfârși; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieși din sfântul Locaș. Roadele lor vor sluji ca hrană, și frunzele lor ca leac.”

 13  Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată hotarele țării, pe care o veți împărți ca moștenire celor douăsprezece seminții ale lui Israel. Iosif va avea două părți.

 14  O veți stăpâni unul ca și altul, cum am jurat, cu mâna ridicată, că o voi da părinților voștri. Țara aceasta vă va cădea deci la împărțeală ca moștenire.

 15  Iată hotarele țării: înspre miazănoapte, de la marea cea mare, drumul Hetlonului până la Țedad,

 16  Humat, Berota, Sibraim, între hotarul Damascului și hotarul Hamatului, Hațer-Haticon, spre hotarul Havranului.

 17  Astfel hotarul va fi, de la mare până la Hațar-Enon, și la miazănoapte de el hotarul Damascului, Țafonului, și hotarul Hamatului. Acesta va fi hotarul dinspre miazănoapte.

 18  În partea de răsărit, dintre Havran și Damasc, între Galaad și țara lui Israel, hotarul va fi Iordanul, de la hotarul de miazănoapte până la marea de răsărit și anume până la Tamar. Acesta va fi hotarul de răsărit.

 19  Hotarul de miazăzi, înspre miazăzi, va merge de la Tamar până la apele Meriba de la Cades, până la pârâul Egiptului, și până la marea cea mare. Acesta va fi hotarul de miazăzi.

 20  Hotarul de apus va fi marea cea mare, până la locul unde apucă spre Hamat: acesta va fi hotarul de apus.

 21  Țara aceasta o veți împărți între voi, după semințiile lui Israel.

 22  O veți împărți însă ca moștenire prin sorț între voi și între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naște copii în mijlocul vostru. Pe aceștia îi veți privi ca pe niște băștinași între copiii lui Israel. Ei să aibă moștenirea prin sorț împreună cu voi între semințiile lui Israel.

 23  Străinului îi veți da moștenirea lui în seminția în care va locui, zice Domul Dumnezeu.”