Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ezra 1

 1  În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perșilor, care a pus să se facă prin viu grai și prin scris vestirea aceasta în toată împărăția lui:

 2  Așa vorbește Cir, împăratul Perșilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărățiile pământului, și mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda.

 3  Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, și să se suie la Ierusalim în Iuda și să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuiește la Ierusalim.

 4  Oriunde locuiesc rămășițe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere, și vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!”

 5  Capii de familie din Iuda și Beniamin, preoții și leviții, și anume toți aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu, s-au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului.

 6  Și toți cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite, și lucruri scumpe, afară de toate darurile de bună voie.

 7  Împăratul Cir a dat înapoi uneltele Casei Domnului, pe care le luase Nebucadnețar din Ierusalim și le pusese în casa dumnezeului său.

 8  Cir, împăratul Perșilor, le-a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le-a dat lui Șeșbațar (Zorobabel), voievodul lui Iuda.

 9  Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci și nouă de cuțite,

 10  treizeci de potire de aur, patru sute zece potire de argint de mâna a doua, și o mie de alte unelte.

 11  Toate lucrurile de aur și de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Șeșbațar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s-au întors din robie.