1  Agripa a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna, și a început să se apere astfel:

 2  „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta, pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei;

 3  căci tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și neînțelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculți cu îngăduință.

 4  Viața mea, din cele dintâi zile ale tinereții mele, este cunoscută de toți iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul neamului meu.

 5  Dacă vor să mărturisească, ei știu de la început că am trăit, ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiunii noastre.

 6  Și acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea făgăduinței, pe care a făcut-o Dumnezeu părinților noștri,

 7  și a cărei împlinire o așteaptă cele douăsprezece seminții ale noastre, care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi și noapte. Pentru această nădejde împărate, sunt pârât eu de iudei!

 8  Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morții?

 9  Și eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,

 10  și așa am și făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniță pe mulți sfinți, căci am primit puterea aceasta de la preoții cei mai de seamă; și, când erau osândiți la moarte, îmi dădeam și eu votul împotriva lor.

 11  I-am pedepsit adesea în toate sinagogile și îmi dădeam toată silința ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până și în cetățile străine.

 12  În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere și învoire de la preoții cei mai de seamă.

 13  Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu și împrejurul tovarășilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire întrecea pe a soarelui.

 14  Am căzut cu toții la pământ; și eu am auzit un glas, care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești? Îți este greu să arunci, cu piciorul înapoi în vârful unui țepuș.”

 15  „Cine ești, Doamne?” am răspuns eu. Și Domnul a zis: „Eu sunt Isus, pe care-L prigonești.

 16  Dar scoală-te, și stai în picioare; căci M-am arătat ție, ca să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor, pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor, pe care Mă vei vedea făcându-le.

 17  Te-am ales din mijlocul norodului acestuia și din mijlocul neamurilor, la care te trimit,

 18  ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, și de sub puterea Satanei la Dumnezeu; și să primească, prin credința în Mine, iertare de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți.”

 19  De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cerești.

 20  Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, și la neamuri, să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, și să facă fapte vrednice de pocăința lor.

 21  Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu, și au căutat să mă omoare.

 22  Dar, mulțumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viață până în ziua aceasta; și am mărturisit înaintea celor mici și celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii și Moise că are să se întâmple;

 23  și anume, că Hristosul trebuie să pătimească, și că, după ce va fi cel dintâi din învierea morților, va vesti lumină norodului și neamurilor.”

 24  Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, ești nebun! Învățătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”

 25  „Nu sunt nebun, prea alesule Festus,” a răspuns Pavel; „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate și chibzuite.

 26  Împăratul știe aceste lucruri, și de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredințat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colț!

 27  Crezi tu în Prooroci, împărate Agripa?... Știu că crezi.”

 28  Și Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creștin!”

 29  „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei ce mă ascultă astăzi, să fiți așa cum sunt eu, afară de lanțurile acestea.”

 30  Împăratul, dregătorul, Berenice, și toți cei ce ședeau împreună cu ei, s-au sculat.

 31  Și când au plecat, ziceau unii către alții: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”

 32  Și Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de cezar.”