1  După ce s-a hotărât să plecăm cu corabia în Italia, pe Pavel și pe alți câțiva întemnițați i-au dat pe mâna unui sutaș al cetei de ostași Augusta, numit Iuliu.

 2  Ne-am suit într-o corabie de la Adramit, care avea să meargă pe coasta Asiei, și am pornit. Aveam cu noi pe Aristarh Macedoneanul din Tesalonic.

 3  A doua zi, am ajuns la Sidon; și Iuliu, care se purta omenos cu Pavel, i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, și să fie îngrijit de ei.

 4  După ce am plecat de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau potrivnice.

 5  După ce am trecut marea care scaldă Cilicia și Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia.

 6  Acolo sutașul a găsit o corabie din Alexandria, care mergea în Italia, și ne-a suit în ea.

 7  Timp de mai multe zile, am mers încet cu corabia, și nu fără greutate am atins înălțimea Cnid, unde nu ne-a lăsat vântul să ne oprim. Am trecut pe la capătul Cretei, alături de Salmona.

 8  De-abia am mers cu corabia pe marginea insulei, și am ajuns la un loc numit „Limanuri bune”, de care era aproape cetatea Lasea.

 9  Trecuse destul de multă vreme, și călătoria pe mare se făcea primejdioasă, pentru că trecuse chiar și vremea „postului”. De aceea Pavel a înștiințat pe ceilalți,

 10  și le-a zis: „Oamenilor, călătoria văd că nu se va face fără primejdie și fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură și pentru corabie, dar chiar și pentru viețile noastre.”

 11  Sutașul a ascultat mai mult de cârmaci și de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel.

 12  Și fiindcă limanul nu era bun de iernat, cei mai mulți au fost de părere să plece cu corabia de acolo, ca să încerce să ajungă la Fenix, liman din Creta, așezat spre miazăzi-apus și spre miazănoapte-apus, ca să ierneze acolo.

 13  Începuse să sufle un vânt ușor de miazăzi; și, ca unii care se credeau stăpâni pe țintă, au ridicat ancorele, și au pornit cu corabia pe marginea Cretei.

 14  Dar nu după multă vreme, s-a dezlănțuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.

 15  Corabia a fost luată de el, fără să poată lupta împotriva vântului, și ne-am lăsat duși în voia lui.

 16  Am trecut repede pe la partea de jos a unui ostrov, numit Clauda, și abia am putut să punem mâna pe luntre.

 17  După ce au ridicat-o în sus, au întrebuințat mijloace de ajutor, au încins corabia cu frânghii; și, de teamă să nu cadă peste Sirta, au lăsat pânzele în jos. Astfel s-au lăsat mânați de vânt.

 18  Fiindcă eram bătuți foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie,

 19  și a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat uneltele corăbiei.

 20  Soarele și stelele nu s-au văzut mai multe zile, și furtuna era așa de puternică în cât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

 21  Oamenii nu mâncaseră de multă vreme. Atunci Pavel s-a sculat în mijlocul lor, și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați, și să nu fi pornit cu corabia din Creta, ca să fi scăpat de această primejdie și de această pagubă.

 22  Acum vă sfătuiesc să fiți cu voie bună; pentru că niciunul din voi nu va pieri; și nu va fi altă pierdere decât a corăbiei.

 23  Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu, și căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte,

 24  și mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”

 25  De aceea, oamenilor, liniștiți-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus.

 26  Dar trebuie să dăm peste un ostrov.”

 27  În noaptea a paisprezecea, pe când eram împinși încoace și încolo cu corabia pe marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropie de pământ.

 28  Au măsurat adâncimea apei, și au găsit douăzeci de stânjeni; au mers puțin mai departe, au măsurat-o din nou, și au găsit cincisprezece stânjeni.

 29  De teamă să nu se lovească de stânci, au aruncat patru ancore înspre cârma corăbiei, și doreau să se facă ziuă.

 30  Dar deoarece corăbierii căutau să fugă din corabie, și slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,

 31  Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.”

 32  Atunci ostașii au tăiat funiile luntrii, și au lăsat-o să cadă jos.

 33  Înainte de ziuă, Pavel a rugat pe toți să mănânce, și a zis: „Astăzi sunt paisprezece zile, de când stați mereu de veghe, și n-ați luat nimic de mâncare în gură.

 34  De aceea vă rog să mâncați, căci lucrul acesta este pentru scăparea voastră; și nu vi se va pierde niciun păr din cap.”

 35  După ce a spus aceste vorbe, a luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu, înaintea tuturor, a frânt-o, și a început să mănânce.

 36  Toți s-au îmbărbătat atunci, și au luat și ei de au mâncat.

 37  În corabie eram de toți: două sute șaptezeci și șase de suflete.

 38  După ce s-au săturat, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.

 39  Când s-a făcut ziuă, n-au cunoscut pământul; dar au văzut de departe un golf, care avea maluri nisipoase, și au hotărât să împingă corabia într-acolo, dacă va fi cu putință.

 40  Au tăiat ancorele, ca să le sloboadă în mare, și au slăbit în același timp funiile cârmelor; apoi au ridicat ventrila cea mică după suflarea vântului, și s-au îndreptat spre mal.

 41  Dar au dat peste o limbă de pământ, unde s-a înfipt corabia; și partea dinainte a corăbiei s-a împlântat și stătea neclintită, pe când partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor.

 42  Ostașii au fost de părere să omoare pe cei întemnițați, ca să nu scape vreunul prin înot.

 43  Sutașul însă, care voia să scape pe Pavel, i-a oprit de la gândul acesta. A poruncit ca cei ce pot înota, să se arunce de pe corabie în apă, și să iasă cei dintâi la pământ;

 44  iar ceilalți să se așeze unii pe scânduri, iar alții pe frânturi de corabie, și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la uscat.