1  După ce am scăpat de primejdie, am aflat că ostrovul se chema Malta.

 2  Barbarii ne-au arătat o bunăvoință puțin obișnuită; ne-au primit pe toți la un foc mare, pe care-l aprinseseră din pricină că ploua, și se lăsase un frig mare.

 3  Pavel strânsese o grămadă de mărăcini, și-i pusese pe foc; o năpârcă a ieșit afară din pricina căldurii, și s-a lipit de mâna lui.

 4  Barbarii, când au văzut năpârca spânzurată de mâna lui, au zis unii către alții: „Cu adevărat omul acesta este un ucigaș, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască, măcar că a fost scăpat din mare.”

 5  Pavel a scuturat năpârca în foc, și n-a simțit niciun rău.

 6  Oamenii aceia se așteptau să-l vadă umflându-se sau căzând deodată mort; dar, după ce au așteptat mult, și au văzut că nu i se întâmplă niciun rău, și-au schimbat părerea, și ziceau că este un zeu.

 7  În împrejurimi erau moșiile mai marelui ostrovului, numit Publius. El ne-a primit și ne-a ospătat cu cea mai mare bunăvoință trei zile.

 8  Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri și de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el, și l-a vindecat.

 9  Atunci au venit și ceilalți bolnavi din ostrovul acela, și au fost vindecați.

 10  Ni s-a dat mare cinste; și, la plecarea noastră cu corabia, ne-au dat tot ce ne trebuia pentru drum.”

 11  După o ședere de trei luni, am pornit cu o corabie din Alexandria, care iernase în ostrov și care purta semnul Dioscurilor.

 12  Am ajuns la Siracusa, și am rămas acolo trei zile.

 13  De acolo, am mers înainte pe lângă coastă, și am venit la Regio; iar a doua zi, fiindcă sufla vântul de miazăzi, după două zile, am venit la Puzole,

 14  unde am dat peste niște frați, care ne-au rugat să mai rămânem șapte zile cu ei. Și așa am ajuns la Roma.

 15  Din Roma ne-au ieșit înainte, până în „Forul lui Apiu”, și până la „Cele trei cârciumi”, frații, care auziseră despre noi. Când i-a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu, și s-a îmbărbătat.

 16  Când am ajuns la Roma, sutașul a dat pe cei întemnițați căpitanului străjerilor palatului, iar lui Pavel i s-a îngăduit să rămână într-un loc deosebit cu un ostaș care-l păzea.

 17  După trei zile, Pavel a chemat pe mai marii iudeilor; și, când s-au adunat, le-a zis: „Fraților, fără să fi făcut ceva împotriva norodului sau obiceiurilor părinților noștri, am fost băgat la închisoare în Ierusalim, și de acolo am fost dat în mâinile Romanilor.

 18  După ce m-au supus la cercetare, ei aveau de gând să-mi dea drumul, pentru că nu era în mine nicio vină vrednică de moarte.

 19  Dar iudeii s-au împotrivit, și am fost silit să cer să fiu judecat de cezar, fără să am de altfel niciun gând să pârăsc neamul meu.

 20  De aceea, v-am chemat să vă văd, și să vorbesc cu voi; căci din pricina nădejdii lui Israel port eu acest lanț.”

 21  Ei i-au răspuns: „Noi n-am primit din Iudea nicio scrisoare cu privire la tine, și n-a venit aici niciun frate, care să fi spus sau să fi vorbit ceva rău despre tine.

 22  Dar am vrea să auzim părerea ta, pentru că știm că partida aceasta pretutindeni stârnește împotrivire.”

 23  I-au hotărât o zi, și au venit mai mulți la locuința lui. Pavel le-a vestit Împărăția lui Dumnezeu, le-a adus dovezi, și a căutat să-i încredințeze, prin Legea lui Moise și prin Prooroci, despre lucrurile privitoare la Isus. Vorbirea ținea de dimineață până seara.

 24  Unii au crezut ce le spunea el, iar alții n-au crezut.

 25  Fiindcă ei au plecat acasă în neînțelegere unii cu alții, Pavel n-a adăugat decât aceste vorbe: „Bine a spus Duhul Sfânt prin proorocul Isaia către părinții voștri,

 26  când a zis: „Du-te la poporul acesta, și zi-i: „Veți auzi cu urechile voastre, și nu veți înțelege; cu ochii voștri veți privi, și nu veți vedea.

 27  Căci inima acestui norod s-a împietrit; ei aud greu cu urechile, și-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înțeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec.”

 28  Să știți dar că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă neamurilor, și o vor asculta.”

 29  Când a zis aceste vorbe, iudeii au plecat, vorbind cu aprindere între ei.

 30  Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă, pe care o luase cu chirie. Primea pe toți care veneau să-l vadă,

 31  propovăduia Împărăția lui Dumnezeu, și învăța pe oameni, cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.