1  Dar un om, numit Anania, a vândut o moșioară, cu nevastă-sa Safira,

 2  și a oprit o parte din preț, cu știrea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă, și a pus-o la picioarele apostolilor.

 3  Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sfânt, și să ascunzi o parte din prețul moșioarei?

 4  Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei? Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

 5  Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos, și și-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toți cei ce ascultau aceste lucruri.

 6  Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară, și l-au îngropat.

 7  Cam după trei ceasuri, a intrat și nevastă-sa, fără să știe ce se întâmplase.

 8  Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât ați vândut moșioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”

 9  Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-ați înțeles între voi să ispitiți pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău, sunt la ușă, și te vor lua și pe tine.”

 10  Ea a căzut îndată la picioarele lui, și și-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară, și au îngropat-o lângă bărbatul ei.

 11  O mare frică a cuprins toată adunarea și pe toți cei ce au auzit aceste lucruri.

 12  Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în norod. Toți stăteau împreună în pridvorul lui Solomon,

 13  și niciunul din ceilalți nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.

 14  Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbați și femei, se mărea tot mai mult;

 15  până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe ulițe, și îi puneau pe paturi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.

 16  Mulțimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetățile vecine, și aducea pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate: și toți se vindecau.

 17  Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,

 18  au pus mâinile pe apostoli, și i-au aruncat în temnița de obște.

 19  Dar un înger al Domnului a deschis ușile temniței, noaptea, i-a scos afară, și le-a zis:

 20  „Duceți-vă, stați în Templu, și vestiți norodului toate cuvintele vieții acesteia.”

 21  Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineață în Templu, și au început să învețe pe norod. Marele preot și cei ce erau cu el, au venit pe neașteptate, au adunat Soborul și pe toată bătrânimea fiilor lui Israel, și au trimis la temniță să aducă pe apostoli.

 22  Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniță. S-au întors și au spus astfel:

 23  „Temnița am găsit-o încuiată cu toată grija, și pe păzitori stând în picioare la uși; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”

 24  Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului și preoții cei mai de seamă au rămas înmărmuriți, și nu știau ce să creadă despre apostoli și despre urmările acestei întâmplări.

 25  Cineva a venit și le-a spus: „Iată că oamenii, pe care i-ați băgat în temniță, stau în Templu, și învață pe norod.”

 26  Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii, și i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie uciși cu pietre de norod.

 27  După ce i-au adus, i-au pus înaintea Soborului. Și marele preot i-a întrebat astfel:

 28  „Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învățați pe norod în Numele acesta? Și voi iată că ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră, și căutați să aruncați asupra noastră sângele acelui om.”

 29  Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

 30  Dumnezeul părinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atârnându-L pe lemn.

 31  Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea Lui, și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și iertarea păcatelor.

 32  Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”

 33  Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă și s-au sfătuit să-i omoare.

 34  Dar un fariseu numit Gamaliel, un învățător al Legii, prețuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în Sobor și a poruncit să scoată puțin afară pe apostoli.

 35  Apoi le-a zis: „Bărbați israeliți, luați seama bine ce aveți de gând să faceți oamenilor acestora.

 36  Căci nu demult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva, și la care s-au alipit aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, și toți cei ce îl urmaseră, au fost risipiți și nimiciți.

 37  După el s-a ivit Iuda galileeanul, pe vremea înscrierii, și a tras mult norod de partea lui: a pierit și el, și toți cei ce-l urmaseră, au fost risipiți.

 38  Și acum, eu vă spun: „Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia, și lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;

 39  dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.”

 40  Ei au ascultat de el. Și, după ce au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele, i-au oprit să vorbească în Numele lui Isus, și le-au dat drumul.

 41  Ei au plecat dinaintea Soborului, și s-au bucurat că au fost învredniciți să fie batjocoriți, pentru Numele Lui.

 42  Și în fiecare zi, în Templu și acasă, nu încetau să învețe pe oameni, și să vestească Evanghelia lui Isus Hristos.