Geneza 33
GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 33.
1 Iacov a ridicat ochii, și s-a uitat; și iată că Esau venea cu patru sute de oameni. Atunci a împărțit copiii între Lea, Rahela, și cele două roabe.
2 A pus în frunte roabele cu copiii lor, apoi pe Lea cu copiii ei, și la urmă pe Rahela cu Iosif.
3 El însuși a trecut înaintea lor; și s-a aruncat cu fața la pământ de șapte ori, până ce s-a apropiat de tot de fratele său.
4 Esau a alergat înaintea lui; l-a îmbrățișat, i s-a aruncat pe grumaz, și l-a sărutat. Și au plâns.
5 Esau, ridicând ochii, a văzut femeile și copiii, și a zis: „Cine sunt aceia?” Și Iacov a răspuns: „Sunt copiii, pe care i-a dat Dumnezeu robului tău.”
6 Roabele s-au apropiat, cu copiii lor, și s-au aruncat cu fața la pământ;
7 Lea și copiii ei de asemenea s-au apropiat, și s-au aruncat cu fața la pământ; în urmă s-au apropiat Iosif și Rahela și s-au aruncat cu fața la pământ.
8 Esau a zis: „Ce ai de gând să faci cu toată tabăra aceea pe care am întâlnit-o?” Și Iacov a răspuns: „Voiesc să capăt trecere cu ea înaintea domnului meu.”
9 Esau a zis: „Eu am din belșug, păstrează, frate, ce este al tău.”
10 Și Iacov a răspuns: „Nu; te rog, dacă am căpătat trecere înaintea ta, primește darul acesta din mâna mea; căci m-am uitat la fața ta cum se uită cineva la Fața lui Dumnezeu, și tu m-ai primit cu bunăvoință.
11 Primește deci darul meu, care ți-a fost adus, fiindcă Dumnezeu m-a umplut de bunătăți, și am de toate.” Astfel a stăruit de el, și Esau a primit.
12 Esau a zis: „Haidem să plecăm și să pornim la drum; eu voi merge înaintea ta.”
13 Iacov i-a răspuns: „Domnul meu vede că copiii sunt micșori, și am oi și vaci fătate; dacă le-am sili la drum o singură zi, toată turma va pieri.
14 Domnul meu s-o ia înaintea robului său; și eu voi veni încet pe urmă, la pas cu turma, care va merge înaintea mea, și la pas cu copiii, până voi ajunge la domnul meu în Seir.”
15 Esau a zis: „Vreau să las cu tine măcar o parte din oamenii mei.” Și Iacov a răspuns: „Pentru ce aceasta? Mi-ajunge să capăt trecere înaintea ta, domnul meu!”
16 În aceeași zi, Esau a luat drumul înapoi la Seir.
17 Iacov a plecat mai departe la Sucot. Și-a zidit o casă, și a făcut colibe pentru turme. De aceea s-a dat locului aceluia numele Sucot (Colibe).
18 La întoarcerea lui din Padan-Aram, Iacov a ajuns cu bine în cetatea Sihem, în țara Canaan, și a tăbărât înaintea cetății.
19 Partea de ogor, pe care își întinsese cortul, a cumpărat-o de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita.
20 Și acolo, a ridicat un altar, pe care l-a numit El-Elohe-Israel (Domnul este Dumnezeul lui Israel).