Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Geneza 40

GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 40.

 1  După câtăva vreme, s-a întâmplat că paharnicul și pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpânul lor, împăratul Egiptului.

 2  Faraon s-a mâniat pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor și pe mai marele pitarilor.

 3  Și i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniță, în locul unde fusese închis Iosif.

 4  Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lângă ei; și au stat mai multă vreme în temniță.

 5  Paharnicul și pitarul împăratului Egiptului, care erau închiși în temniță, au visat într-o noapte amândoi câte un vis, și anume fiecare câte un vis, care putea să capete o tălmăcire deosebită.

 6  Iosif, când a venit dimineața la ei, s-a uitat la ei; și i-a văzut triști.

 7  Atunci a întrebat pe dregătorii lui Faraon, care erau cu el în temnița stăpânului său, și le-a zis: „Pentru ce aveți o față așa de posomorâtă azi?”

 8  Ei i-au răspuns: „Am visat un vis, și nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile sunt ale lui Dumnezeu. Istorisiți-mi dar visul vostru.”

 9  Mai marele paharnicilor și-a istorisit lui Iosif visul, și i-a zis: „În visul meu, se făcea că înaintea mea era o viță.

 10  Vița aceasta avea trei mlădițe. Când a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, și ciorchinii au făcut struguri copți.

 11  Paharul lui Faraon era în mâna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui Faraon, și am pus paharul în mâna lui Faraon.”

 12  Iosif i-a zis: „Iată tălmăcirea visului. Cele trei mlădițe sunt trei zile.

 13  Peste trei zile Faraon te va scoate din temniță, te va pune iarăși în slujba ta, și vei pune iarăși paharul în mâna lui Faraon, cum obișnuiai mai înainte, când erai paharnicul lui.

 14  Dar adu-ți aminte și de mine, când vei fi fericit, și arată, rogu-te, bunătate față de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon, și scoate-mă din casa aceasta.

 15  Căci am fost luat cu sila din țara evreilor, și chiar aici n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniță.”

 16  Mai marele pitarilor, văzând că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, și în visul meu, se făcea că port trei coșuri cu pâine albă pe capul meu.

 17  În coșul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru Faraon: prăjituri coapte în cuptor; și păsările mâncau din coșul care era deasupra de tot pe capul meu.”

 18  Iosif a răspuns, și a zis: „Iată-i tălmăcirea. Cele trei coșuri sunt trei zile.

 19  Peste trei zile, Faraon îți va lua capul, te va spânzura de un lemn, și carnea ți-o vor mânca păsările.”

 20  A treia zi, era ziua nașterii lui Faraon. El a dat un ospăț tuturor slujitorilor săi; și a scos afară din temniță pe mai marele paharnicilor și pe mai marele pitarilor, în fața slujitorilor săi:

 21  pe mai marele paharnicilor l-a pus iarăși în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul în mâna lui Faraon;

 22  iar pe mai marele pitarilor l-a spânzurat, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.

 23  Mai marele paharnicilor nu s-a mai gândit însă la Iosif. L-a uitat.