Geneza 44
GENEZA (FACEREA) SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE. CAPITOLUL 44.
1 Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: „Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cât vor putea să ducă, și pune argintul fiecăruia la gura sacului său.
2 Să pui și paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tânăr, împreună cu argintul cuvenit pentru prețul grâului lui”. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.
3 Dimineața, cum s-a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.
4 Dar abia ieșiseră din cetate, și nu se depărtaseră deloc de ea, când Iosif a zis economului său: „Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; și, când îi vei ajunge, să le spui: „Pentru ce ați răsplătit binele cu rău?
5 De ce ați furat paharul din care bea domnul meu, și de care se slujește pentru ghicit? Rău ați făcut că v-ați purtat astfel.”
6 Economul i-a ajuns, și le-a spus aceste cuvinte.
7 Ei i-au răspuns: „Domnule, pentru ce vorbești astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvârșit o asemenea faptă!
8 Iată, noi ți-am adus din țara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noștri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
9 Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, și noi înșine să fim robi ai domnului nostru!”
10 El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veți fi nevinovați.”
11 Îndată, și-a coborât fiecare sacul la pământ. Fiecare și-a deschis sacul.
12 Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă și sfârșind cu cel mai tânăr; și paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
13 Ei și-au rupt hainele, și-a încărcat fiecare măgarul, și s-au întors în cetate.
14 Iuda și frații lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, și s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.
15 Iosif le-a zis: „Ce faptă ați făcut? Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?”
16 Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim?” Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, și acela la care s-a găsit paharul.”
17 Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac așa ceva! Omul la care s-a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiți-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”
18 Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif, și a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, și să nu te mânii pe robul tău! Căci tu ești ca Faraon.
19 Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicând: „Mai trăește tatăl vostru, și mai aveți vreun frate?”
20 Noi am răspuns domnului meu: „Avem un tată bătrân, și un frate tânăr, copil făcut la bătrânețea lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, și care era de la aceeași mamă; el a rămas singur, și tatăl lui îl iubește.”
21 Tu ai spus robilor tăi: „Aduceți-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.”
22 Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.”
23 Tu ai spus robilor tăi: „Dacă nu se va coborî și fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeți fața.”
24 Când ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.
25 Tatăl nostru a zis: „Duceți-vă iarăși să ne cumpărați ceva merinde.”
26 Noi am răspuns: „Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea fața omului aceluia, decât dacă fratele nostru cel tânăr va fi cu noi.”
27 Robul tău, tatăl nostru, ne-a zis: „Voi știți că nevastă-mea mi-a născut doi fii.
28 Unul a ieșit de la mine, și cred că a fost sfâșiat negreșit de fiare, căci nu l-am mai văzut până astăzi.
29 Dacă-mi mai luați și pe acesta, și i se va întâmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veți coborî bătrânețile în locuința morților.”
30 Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui,
31 el are să moară, când va vedea că băiatul nu este; și robii tăi vor coborî cu durere în locuința morților bătrânețile robului tău, tatăl nostru.
32 Căci robul tău s-a pus chezaș pentru copil, și a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna față de tatăl meu.”
33 Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu frații săi.
34 Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!”