1  Iosif s-a dus să înștiințeze pe Faraon, și i-a spus: „Frații mei și tatăl meu au sosit din țara Canaan, cu oile și boii, și cu tot avutul lor; și sunt în ținutul Gosen.”

 2  A luat pe cinci din frații lui, și i-a adus înaintea lui Faraon.

 3  Faraon a întrebat pe frații lui Iosif: „Cu ce vă îndeletniciți?” Ei au răspuns lui Faraon: „Robii tăi sunt păstori, cum erau și părinții noștri.”

 4  Și au mai zis lui Faraon: „Noi am venit ca să locuim o vreme aici în țară, pentru că nu mai este pășune pentru oile robilor tăi, și este o mare foamete în țara Canaanului; îngăduie dar robilor tăi să locuiască în ținutul Gosen.”

 5  Faraon a zis lui Iosif: „Tatăl tău și frații tăi au venit la tine.

 6  Țara Egiptului este deschisă înaintea ta; așează pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Gosen; și dacă găsești printre ei oameni destoinici, pune-i în fruntea turmelor mele.”

 7  Iosif a adus pe tatăl său Iacov, și l-a înfățișat înaintea lui Faraon. Și Iacov a binecuvântat pe Faraon.

 8  Faraon a întrebat pe Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?”

 9  Iacov a răspuns lui Faraon: „Zilele anilor călătoriei mele sunt o sută treizeci de ani. Zilele anilor vieții mele au fost puține la număr și rele, și n-au atins zilele anilor vieții părinților mei, în timpul călătoriei lor.”

 10  Iacov a binecuvântat iarăși pe Faraon, și a plecat dinaintea lui Faraon.

 11  Iosif a așezat pe tatăl său și pe frații săi, și le-a dat o moșie în țara Egiptului, în cea mai bună parte a țării, în ținutul lui Ramses, cum poruncise Faraon.

 12  Iosif a hrănit cu pâine pe tatăl său, pe frații săi, și pe toată familia tatălui său, după numărul copiilor.

 13  Nu mai era pâine în toată țara, căci foametea era foarte mare; țara Egiptului și țara Canaanului tânjeau, din pricina foametei.

 14  Iosif a strâns tot argintul, care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaanului, în schimbul grâului, pe care-l cumpărau oamenii, și astfel a făcut ca tot argintul acesta să intre în casa lui Faraon.

 15  Când s-a sfârșit argintul din țara Egiptului și din țara Canaanului, toți Egiptenii au venit la Iosif, și au zis: „Dă-ne pâine! Pentru ce să murim în fața ta? Căci argint nu mai avem.”

 16  Iosif a zis: „Dați vitele voastre, și vă voi da pâine în schimbul vitelor voastre, dacă nu mai aveți argint.”

 17  Și-au adus vitele la Iosif, și Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, în schimbul turmelor de oi și de boi, și în schimbul măgarilor. Le-a dat astfel pâine în anul acela în schimbul tuturor turmelor lor.

 18  După ce a trecut anul acela, au venit la Iosif în anul următor, și i-au zis: „Nu putem să ascundem domnului nostru faptul că argintul s-a sfârșit, și turmele de vite au trecut în stăpânirea domnului nostru; nu mai rămân înaintea domnului nostru decât trupurile și pământurile noastre.

 19  Pentru ce să murim sub ochii tăi, noi și pământurile noastre? Cumpără-ne împreună cu pământurile noastre în schimbul pâinii, și vom fi ai domnului nostru, noi și pământurile noastre. Dă-ne sămânță să semănăm, ca să trăim și să nu murim, și să nu ne rămână pământurile pustii.”

 20  Iosif a cumpărat pentru Faraon toate pământurile Egiptului; căci Egiptenii și-au vândut fiecare ogorul, pentru că îi silea foametea. Și țara a ajuns în stăpânirea lui Faraon.

 21  Cât despre popor, l-a mutat în cetăți, de la o margine hotarelor Egiptului până la cealaltă.

 22  Numai pământurile preoților nu le-a cumpărat, pentru că era o lege a lui Faraon, dată în folosul preoților, care trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon: de aceea ei nu și-au vândut pământurile.

 23  Iosif a zis poporului: „V-am cumpărat azi cu pământurile voastre, pentru Faraon; iată, vă dau sămânță, ca să puteți semăna pământul.

 24  La vremea roadelor, veți da a cincea parte lui Faraon; iar celelalte patru părți vă vor rămâne vouă, ca să semănați ogoarele, și să vă hrăniți împreună cu copiii voștri și cu cei ce sunt în casele voastre.”

 25  Ei au zis: „Tu ne-ai scăpat viața! Să căpătăm trecere înaintea domnului nostru, și vom fi robi ai lui Faraon.”

 26  Iosif a făcut din aceasta o lege, care a rămas în picioare până în ziua de azi, și după care, a cincea parte din venitu pământurilor Egiptului este a lui Faraon; numai pământurile preoților nu sunt ale lui Faraon.

 27  Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Gosen. Ei s-au înstărit, au crescut și s-au înmulțit foarte mult.

 28  Iacov a trăit șaptesprezece ani în țara Egiptului; și zilele anilor vieții lui Iacov au fost de o sută patruzeci și șapte de ani.

 29  Când s-a apropiat Israel de clipa morții, a chemat pe fiul său Iosif, și i-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, pune, rogu-te, mâna sub coapsa mea, și poartă-te cu bunătate și credincioșie față de mine: să nu mă îngropi în Egipt.

 30  Ci când mă voi culca lângă părinții mei, să mă scoți afară din Egipt, și să mă îngropi în mormântul lor.” Iosif a răspuns: „Voi face după cuvântul tău.”

 31  Iacov a zis: „Jură-mi.” Și Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a plecat cu fața pe căpătâiul patului.