1  „Ascultați Cuvântul pe care vi-l vorbește Domnul, casa lui Israel!

 2  „Așa vorbește Domnul: „Nu vă luați după felul de viețuire al neamurilor, și nu vă temeți de semnele cerului, pentru că neamurile se tem de ele.

 3  Căci obiceiurile popoarelor sunt deșarte. Taie un lemn din pădure; mâna meșterului îl lucrează cu securea;

 4  îl împodobește cu argint și aur, și ei îl țintuiesc cu cuie și ciocane, ca să nu se clatine.

 5  Dumnezeii aceștia sunt ca o sperietoare de păsări într-un ogor de castraveți1 (sau: ca un stâlp tras la strung), și nu vorbesc; sunt duși de alții, pentru că nu pot să meargă.” „Nu vă temeți de ei, căci nu pot să facă niciun rău, și nu sunt în stare să facă niciun bine.”

 6  „Niciunul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu, și mare este Numele Tău prin puterea Ta.

 7  Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor? Ție se cuvine teama; căci între toți înțelepții neamurilor și în toate împărățiile lor, niciunul nu este ca Tine.

 8  Toți laolaltă, sunt proști și fără minte, știința idolilor nu este decât deșertăciune, e lemn!

 9  Ei aduc din Tarsis foițe de argint și aur din Ufaz; meșterul și mâna argintarului le pun în lucru; hainele acestor dumnezei sunt de materii vopsite în albastru și în purpură, toate sunt lucrate de meșteri iscusiți. –

 10  Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic. Pământul tremură de mânia Lui, și neamurile nu pot să sufere urgia lui.”

 11  „Așa să le vorbiți: „Dumnezeii, care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri.

 12  Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui.

 13  La tunetul Lui, urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere fulgerelor și ploii, și scoate vântul din cămările Lui.

 14  Atunci se arată omul cât este de prost cu știința lui, și orice argintar rămâne de rușine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună, și nu este nicio suflare în ei;

 15  sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare, și vor pieri, când va veni pedeapsa.

 16  Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei; căci El a întocmit totul, și Israel este seminția moștenirii Lui: Domnul oștirilor este Numele Lui.”

 17  „Ia din țară legătura cu ce este al tău, tu, care ești în strâmtorare!”

 18  „Căci așa vorbește Domnul: „Iată, de data aceasta, voi arunca departe pe locuitorii țării. Îi voi strânge de aproape, ca să simtă.” –

 19  „Vai de mine! Sunt zdrobită! Mă doare rana!” „Dar eu zic: „O nenorocire a dat peste mine și o voi suferi!

 20  Cortul îmi este dărâmat, toate funiile îmi sunt rupte, fiii mei m-au părăsit, nu mai sunt; n-am pe nimeni, care să-mi întindă cortul din nou, sau să-mi ridice pânzele!

 21  Păstorii s-au prostit, n-au căutat pe Domnul; pentru aceea n-au propășit, și li se risipesc toate turmele.

 22  Iată, se aude un vuiet! O mare zarvă vine de la miazănoapte să prefacă cetățile lui Iuda într-un pustiu, într-o vizuină de șacali. –

 23  „Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă.

 24  Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură, și nu în mânia Ta, ca să nu mă nimicești!

 25  Varsă-Ți urgia peste neamurile care nu Te cunosc, și peste popoarele care nu cheamă Numele Tău! Căci mănâncă pe Iacov, îl înghit, îl topesc, și-i pustiesc locuința.”