Ieremia 23
1 „Vai de păstorii care nimicesc și risipesc turma pășunii mele, zice Domnul.”
2 „De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, împotriva păstorilor care pasc pe poporul meu: „Pentru că Mi-ați risipit oile, le-ați izgonit, și nu v-ați îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutății faptelor voastre, zice Domnul.”
3 „Și Eu însumi voi strânge rămășița oilor Mele din toate țările, în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în pășunea lor, și vor crește și se vor înmulți.
4 Voi pune peste ele păstori care le vor paște; nu le va mai fi teamă, nici groază, și nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul.”
5 „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară.
6 În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!”
7 „De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!”
8 Ci se va zice: „Viu este Domnul, care a scos și a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările în care îi risipisem! „Și vor locui în țara lor.”
9 Asupra proorocilor. „Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om amețit de vin, din pricina Domnului și din pricina sfintelor Lui cuvinte.
10 Căci țara este plină de preacurvii, și țara se jelește din pricina jurămintelor; câmpiile pustiei sunt uscate.” Toată alergătura lor țintește numai la rău, și toată vitejia lor este pentru nelegiuire!
11 Proorocii și preoții sunt stricați; „le-am găsit răutatea chiar și în Casa Mea”, zice Domnul.
12 „De aceea, calea lor va fi lunecoasă și întunecoasă, vor fi împinși și vor cădea; căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi”, zice Domnul.
13 „În proorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au proorocit pe Baal, și au rătăcit pe poporul Meu Israel!
14 Dar în proorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună; întăresc mâinile celor răi, așa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui; toți sunt înaintea Mea ca Sodoma, și locuitorii Ierusalimului ca Gomora.”
15 „De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor despre prooroci: iată, îi voi hrăni cu pelin, și le voi da să bea ape otrăvite; căci prin proorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată țara.”
16 Așa vorbește Domnul oștirilor: „N-ascultați cuvintele proorocilor care vă proorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieșite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.
17 Ei spun celor ce Mă nesocotesc: „Domnul a zis: „Veți avea pace”; și zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: „Nu vi se va întâmpla niciun rău.”
18 Cine a fost de față la sfatul Domnului ca să vadă și să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui și cine l-a auzit?
19 Iată că furtuna Domnului, urgia, izbucnește, se năpustește vijelia și cade peste capul celor răi!
20 Mânia Domnului nu se va potoli, până nu va împlini și va înfăptui planurile inimii Lui. Veți înțelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.
21 Eu n-am trimis pe proorocii aceștia, și totuși ei au alergat; nu le-am vorbit, și totuși au proorocit.
22 Dacă ar fi fost de față la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu, și să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!”
23 „Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, și nu sunt Eu și un Dumnezeu de departe?
24 Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile și pământul?” zice Domnul.
25 „Am auzit ce spun proorocii, care proorocesc minciuni în Numele Meu, zicând: „Am avut un vis! Am visat un vis!”
26 Până când vor proorocii aceștia să proorocescă minciuni, să proorocească înșelătoriile inimii lor?
27 Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visurile pe care le istorisește fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinții lor Numele din pricina lui Baal?
28 Proorocul, care a avut un vis, să istorisească visul acesta, și cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul Meu! „Pentru ce să amesteci paiele cu grâul?” zice Domnul.
29 „Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, și ca un ciocan care sfărâmă stânca?”
30 „De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care își ascund unul altuia cuvintele Mele.”
31 „Iată, zice Domnul, am necaz pe proorocii care iau cuvântul lor și-l dau drept cuvânt al Meu.”
32 „Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce proorocesc visuri neadevărate, care le istorisesc și rătăcesc pe poporul Meu, cu minciunile și cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă, și nu sunt de niciun folos poporului acestuia”, zice Domnul.
33 „Dacă poporul acesta, sau un prooroc, sau un preot te va întreba: „Care este amenințarea Domnului?” să le spui care este această amenințare: „Vă voi lepăda”, zice Domnul.
34 „Și pe proorocul, pe preotul, sau pe acela din popor care va zice: „O amenințare a Domnului”, îl voi pedepsi, pe el și casa lui!
35 Așa să spuneți însă, fiecare aproapelui său, fiecare fratelui său: „Ce a răspuns Domnul?” Sau: „Ce a zis Domnul?”
36 Dar să nu mai ziceți: „O amenințare a Domnului”, căci cuvântul fiecăruia va fi o amenințare pentru el, dacă veți suci astfel cuvintele Dumnezeului Celui viu, cuvintele Domnului oștirilor, Dumnezeului nostru!
37 Așa să zici proorocului: „Ce ți-a răspuns Domnul?” Sau: „Ce a zis Domnul?”
38 Dar dacă veți mai zice: „O amenințare a Domnului”, atunci așa vorbește Domnul: „Pentru că spuneți cuvintele acestea: „O amenințare a Domnului”, măcar că am trimis să vă spună să nu mai ziceți: „O amenințare a Domnului”,
39 din pricina aceasta, iată, vă voi uita, și vă voi lepăda, pe voi și cetatea pe care v-o dădusem vouă și părinților voștri, vă voi arunca dinaintea Mea;
40 și voi pune peste voi o veșnică ocară, și o veșnică necinste, care nu se va uita.”