Ieremia 35
1 Cuvântul rostit către Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, sună astfel:
2 „Du-te la casa Recabiților, vorbește cu ei, și adu-i în Casa Domnului, în una din chilii și dă-le să bea vin!”
3 Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe frații săi, pe toți fiii săi, și toată casa Recabiților,
4 și i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Șalum, ușierul.
5 Am pus înaintea fiilor casei Recabiților niște vase pline cu vin, și pahare, și le-am zis: „Beți vin!”
6 Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri;
7 și nici să nu zidiți case, să nu semănați nicio sămânță, să nu sădiți vii, nici să nu stăpâniți vii, ci toată viața voastră să locuiți în corturi, ca să trăiți multă vreme în țara, în care sunteți străini.”
8 Astfel, noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru; nu bem vin toată viața noastră, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre;
9 nu zidim nici case ca locuințe pentru noi, și nu stăpânim nici vii, nici ogoare, nici pământuri însămânțate:
10 ci locuim în corturi, și urmăm și împlinim tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab.
11 Când s-a suit însă Nebucadnețar, împăratul Babilonului, împotriva țării acesteia, am zis: „Haidem, să fugim la Ierusalim, de oastea haldeilor și de oastea Siriei.” Așa se face că acum locuim la Ierusalim.”
12 Atunci Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia, astfel:
13 „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Du-te și spune oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: „Nu voiți să luați învățătură ca să ascultați de cuvintele Mele? zice Domnul.
14 „Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi, și ascultă astfel de porunca tatălui lor. Iar Eu v-am vorbit, și devreme și târziu, și nu M-ați ascultat!
15 V-am trimis pe toți slujitorii Mei proorocii, i-am trimis într-una la voi, să vă spună: „Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptați-vă faptele, nu mergeți după alți dumnezei, ca să le slujiți, și veți rămâne în țara, pe care v-am dat-o vouă și părinților voștri! Dar voi n-ați luat aminte și nu M-ați ascultat.
16 Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă!”
17 „De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi aduce peste Iuda și peste toți locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile, pe care, le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit și nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat și n-au răspuns!” –
18 Și Ieremia a zis casei Recabiților: „Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Pentru că ați ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că ați păzit toate orânduirile lui și ați făcut tot ce v-a poruncit el;
19 pentru aceasta, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmași care să stea înaintea Mea!”