Ieremia 42
1 Toate căpeteniile oștilor, Iohanan, fiul lui Careah, Iezania, fiul lui Hosea, și tot poporul de la cel mai mic până la cel mai mare, au înaintat,
2 și au zis proorocului Ieremia: „Fie bine primită înaintea ta rugămintea noastră! Mijlocește pentru noi la Domnul, Dumnezeul tău, pentru toți cei ce au mai rămas, căci eram mulți, dar am mai rămas numai un mic număr, cum bine vezi tu însuți cu ochii tăi.
3 Binevoiască Domnul, Dumnezeul tău, să ne arate drumul pe care trebuie să mergem și să ne spună ce avem de făcut!”
4 Proorocul Ieremia le-a zis: „Am auzit! Iată că mă voi ruga Domnului Dumnezeului vostru, după cererea voastră, și vă voi face cunoscut, fără să vă ascund ceva, tot ce vă va răspunde Domnul!”
5 Atunci ei au zis lui Ieremia: „Domnul să fie un martor adevărat și credincios împotriva noastră, dacă nu vom face tot ce-ți va porunci Domnul, Dumnezeul tău, să ne spui!
6 Fie bine, fie rău, noi vom asculta de glasul Domnului, Dumnezeului nostru, la care te trimitem, ca să fim fericiți, ascultând de glasul Domnului, Dumnezeului nostru!”
7 După zece zile, cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia.
8 Și Ieremia a chemat pe Iohanan, fiul lui Careah, pe toate căpeteniile oștilor, care erau cu el, și pe tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare,
9 și le-a zis: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, la care m-ați trimis, să-I aduc înainte rugăciunile voastre:
10 „Dacă veți rămâne în țara aceasta, vă voi face să propășiți în ea, și nu vă voi nimici, vă voi sădi și nu vă voi smulge; căci Îmi pare rău de răul, pe care vi l-am făcut!
11 Nu vă temeți de împăratul Babilonului, de care vă este frică; nu vă temeți de el, zice Domnul, căci Eu sunt cu voi, ca să vă scap și să vă scot din mâna lui.
12 Îi voi insufla milă de voi, și se va îndura de voi, și vă va lăsa să locuiți în țara voastră.”
13 Dar dacă nu veți asculta de glasul Domnului, Dumnezeului vostru, și dacă veți zice: „Nu vrem să rămânem în țara aceasta,
14 nu, ci vom merge în țara Egiptului, unde nu vom vedea nici războiul, nici nu vom auzi glasul trâmbiței, nici nu vom duce lipsă de pâine, și acolo vom locui!” –
15 atunci, ascultați Cuvântul Domnului, rămășițe ale lui Iuda: Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Dacă vă veți îndrepta fața să mergeți în Egipt, dacă vă veți duce să locuiți pentru o vreme acolo,
16 sabia de care vă temeți vă va ajunge acolo, în țara Egiptului, foametea de care vă este frică se va lipi de voi acolo în Egipt și veți muri acolo.
17 Toți cei ce își vor îndrepta fața să meargă în Egipt ca să locuiască pentru o vreme acolo, vor muri de sabie, de foamete sau de ciumă; niciunul nu va rămâne, și nu va scăpa de nenorocirile, pe care le voi aduce peste ei!”
18 Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Cum s-a vărsat mânia și urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, așa se va vărsa urgia Mea și peste voi, dacă veți merge în Egipt; veți fi o pricină de afurisenie, de groază, de blestem și de ocară, și nu veți mai vedea niciodată locul acesta!”
19 Rămășițe ale lui Iuda, Domnul vă zice: „Nu vă duceți în Egipt!” „Băgați bine de seamă că vă opresc lucrul acesta astăzi.
20 Căci vă înșelați singuri, dacă m-ați trimis la Domnul, Dumnezeul vostru, zicând: „Mijlocește pentru noi la Domnul, Dumnezeul nostru, fă-ne cunoscut tot ce va spune Domnul, Dumnezeul nostru, și vom face!”
21 Eu v-am spus astăzi; dar voi n-ascultați glasul Domnului, Dumnezeului vostru, nici tot ce m-a însărcinat El să vă spun.
22 De aceea să știți că veți muri de sabie, de foamete sau de ciumă, în locul unde voiți să vă duceți să locuiți!”