Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Ieremia 50

 1  „Iată cuvântul rostit de Domnul asupra Babilonului, asupra țării haldeilor, prin proorocul Ieremia:

 2  „Dați de știre printre neamuri, dați de veste și înălțați un steag! Vestiți, n-ascundeți nimic! Spuneți: „Babilonul este luat! Bel este acoperit de rușine, Merodac este zdrobit! Idolii lui sunt acoperiți de rușine, idolii lui sunt sfărâmați!

 3  Căci împotriva lui se suie un neam de la miazănoapte, care-i va preface țara într-o pustie, și nu va mai fi locuită: atât oamenii cât și dobitoacele fug și se duc.”

 4  „În zilele acelea, în vremile acelea, zice Domnul, copiii lui Israel și copiii lui Iuda se vor întoarce împreună; vor merge plângând și vor căuta pe Domnul, Dumnezeul lor.

 5  Vor întreba de drumul Sionului, își vor întoarce privirile spre el, și vor zice: „Veniți să ne alipim de Domnul, printr-un legământ veșnic care să nu fie uitat niciodată!”

 6  „Poporul Meu era o turmă de oi pierdute; păstorii lor îi rătăceau, îi făceau să cutreiere munții; treceau de pe munți pe dealuri, uitându-și staulul.

 7  Toți cei ce-i găseau îi mâncau, și vrăjmașii lor ziceau: „Noi nu suntem vinovați, fiindcă au păcătuit împotriva Domnului, Locașul neprihănirii, împotriva Domnului, Nădejdea părinților lor.”

 8  „Fugiți din Babilon, ieșiți din țara haldeilor, și mergeți ca niște țapi în fruntea turmii!

 9  Căci iată că voi ridica și voi aduce împotriva Babilonului o mulțime de neamuri mari din țara de la miazănoapte; se vor înșirui în șiruri de bătaie împotriva lui, și vor pune stăpânire pe el; săgețile lui sunt ca ale unui războinic iscusit, care nu se întoarce cu mâinile goale.

 10  Astfel va fi dată pradă jafului, Haldea, și toți cei ce o vor jefui se vor sătura de jaf, zice Domnul.”

 11  „Căci voi v-ați bucurat și v-ați veselit, când Mi-ați jefuit moștenirea Mea! Da, săreați ca o juncană în iarbă, nechiezați ca niște armăsari focoși!”

 12  „Mama voastră este acoperită de rușine, cea care v-a născut roșește de rușine; iată, ea este coada neamurilor, este un pustiu, un pământ uscat și fără apă!

 13  Din pricina mâniei Domnului nu va mai fi locuită, și va fi o pustietate. Toți cei ce vor trece pe lângă Babilon, se vor mira și vor fluiera pentru toate rănile lui.

 14  Înșiruiți-vă de bătaie împrejurul Babilonului, voi toți, arcașii! Trageți împotriva lui, nu faceți economie de săgeți! Căci a păcătuit împotriva Domnului.

 15  Scoateți din toate părțile un strigăt de război împotriva lui! El întinde mâinile; temeliile i se prăbușesc; zidurile i se surpă. Căci este răzbunarea Domnului. Răzbunați-vă pe el! Faceți-i cum a făcut și el!

 16  Nimiciți cu desăvârșire din Babilon pe cel ce seamănă, și pe cel ce mânuiește secera la vremea secerișului! Înaintea săbiei nimicitorului, fiecare să se întoarcă la poporul său, fiecare să fugă spre țara lui.

 17  Israel este o oaie rătăcită pe care au gonit-o leii; împăratul Asiriei a mâncat-o cel dintâi; și acesta din urmă i-a zdrobit oasele, acest Nebucadnețar, împăratul Babilonului.”

 18  „De aceea așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi pedepsi pe împăratul Babilonului și țara lui, cum am pedepsit pe împăratul Asiriei.

 19  Voi aduce înapoi pe Israel în pășunea lui; va paște pe Carmel și pe Basan, și își va potoli foamea pe muntele lui Efraim și în Galaad.

 20  În zilele acelea, în vremea aceea, – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, și nu va mai fi, și păcatul lui Iuda, și nu se va mai găsi; căci voi ierta rămășița, pe care o voi lăsa.”

 21  „Suie-te împotriva țării de două ori răzvrătită, împotriva locuitorilor ei, și pedepsește-i! Urmărește, măcelărește, nimicește-i! – zice Domnul – și împlinește în totul poruncile Mele!

 22  Strigăte de război răsună în țară, și prăpădul este mare.

 23  Cum s-a rupt și s-a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor!

 24  Ți-am întins o cursă, și ai fost prins, Babilonule, fără să te aștepți.” „Ai fost ajuns, apucat, pentru că ai luptat împotriva Domnului.

 25  Domnul Și-a deschis casa de arme, și a scos din ea armele mâniei Lui; căci aceasta este o lucrare a Domnului, Dumnezeul oștirilor, în țara haldeilor.”

 26  „Pătrundeți din toate părțile în Babilon, deschideți-i grânarele, faceți-le niște mormane ca niște grămezi de snopi, și nimiciți-le. Nimic să nu mai rămână din el!

 27  Ucideți-i toți taurii și junghiați-i! Vai de ei! Căci le-a venit ziua, vremea pedepsirii lor!

 28  Ascultați strigătele fugarilor, ale celor ce scapă din țara Babilonului, ca să vestească în Sion răzbunarea Domnului, Dumnezeului nostru, răzbunarea pentru Templul Său!

 29  Chemați împotriva Babilonului pe arcași, voi toți care încordați arcul! Tăbărâți în jurul lui, ca nimeni să nu scape, răsplătiți-i după faptele lui, faceți-i întocmai cum a făcut și el! Căci s-a semețit împotriva Domnului, împotriva Sfântului lui Israel!”

 30  „De aceea, tinerii lui vor cădea pe ulițe, și toți oamenii lui de război vor pieri în ziua aceea, zice Domnul.”

 31  „Iată, am necaz pe tine, îngâmfatule! zice Domnul, Dumnezeul oștirilor; căci ți-a sosit ziua, vremea pedepsirii tale!

 32  Îngâmfatul acela se va poticni și va cădea, și nimeni nu-l va ridica, voi pune foc cetăților lui, și-i va mistui toate împrejurimile.”

 33  „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Copiii lui Israel și copiii lui Iuda sunt apăsați împreună; toți cei ce i-au dus robi îi opresc și nu vor să le dea drumul.

 34  Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume este Domnul oștirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă țării, și să facă pe locuitorii Babilonului să tremure.”

 35  Sabia împotriva haldeilor! – zice Domnul, – împotriva locuitorilor Babilonului, împotriva căpeteniilor și înțelepților lui!

 36  Sabia împotriva proorocilor minciunii, ca să ajungă ca niște oameni fără minte! Sabia împotriva vitejilor lui, ca să rămână încremeniți!

 37  Sabia împotriva cailor și carelor lui, împotriva oamenilor de tot felul care sunt în mijlocul lui, ca să ajungă ca femeile! Sabia împotriva vistieriilor lui, ca să fie jefuite!

 38  Seceta peste apele lui, ca să sece! Căci este o țară de idoli, și au înebunit cu idolii lor.

 39  De aceea fiarele pustiei se vor așeza acolo împreună cu șacalii, și struții vor locui acolo; nu va mai fi locuit niciodată, ci veșnic va rămâne nelocuit.

 40  Ca și Sodoma și Gomora și cetățile vecine, pe care le-a nimicit Dumnezeu, zice Domnul, așa nu va mai fi locuit nici el, și nimeni nu se va mai așeza acolo. –

 41  Iată, vine un popor de la miazănoapte, și un neam mare și niște împărați puternici se ridică de la marginile pământului.

 42  Poartă arc și suliță, sunt necruțători și fără milă; glasul le mugește ca marea; sunt călări pe cai, ca un om gata de luptă, împotriva ta, fiica Babilonului!

 43  Împăratul Babilonului aude vestea, mâinile i se slăbesc, și îl apucă groaza, ca durerea pe o femeie care naște...

 44  Iată, vrăjmașul se suie ca un leu, de pe malurile îngâmfate ale Iordanului împotriva locuinței tale tari; deodată îi voi izgoni de acolo, și voi pune peste ei pe acela, pe care l-am ales. Căci cine este ca Mine? Cine-Mi va porunci? Și care căpetenie Îmi va sta împotrivă?”

 45  De aceea, ascultați hotărârea pe care a luat-o Domnul împotriva Babilonului, și planurile pe care le-a făcut El împotriva țării haldeilor! „Cu adevărat, îi vor târî ca pe niște oi slabe, cu adevărat, le vor pustii locuința.

 46  De strigătul luării Babilonului se cutremură pământul, și se aude un strigăt de durere printre neamuri.”