Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Iona 2

 1  Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peștelui,

 2  și a zis: „În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul, și m-a ascultat; din mijlocul locuinței morților am strigat, și mi-ai auzit glasul.

 3  Și totuși mă aruncasei în adânc, în inima mării, și râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile și toate talazurile Tale au trecut peste mine.

 4  Ziceam: „Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăși voi vedea Templul Tău cel sfânt”.

 5  Apele m-au acoperit până aproape să-mi ia viața, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu.

 6  M-am coborât până la temeliile munților, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne, Dumnezeul meu!

 7  Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, și rugăciunea mea a ajuns până la Tine, în Templul Tău ce sfânt.

 8  Cei ce se lipesc de idoli deșerți îndepărtează îndurarea de la ei.

 9  Eu însă Îți voi aduce jertfe cu un strigăt de mulțumire, voi împlini juruințele pe care le-am făcut. Mântuirea vine de la Domnul.”

 10  Domnul a vorbit peștelui, și peștele a vărsat pe Iona pe pământ.