Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Iosua 21

 1  Căpeteniile de familie ale leviților s-au apropiat de preotul Eleazar, de Iosua, fiul lui Nun, și de căpeteniile de familie ale semințiilor copiilor lui Israel.

 2  Le-au vorbit la Silo, în țara Canaanului, și au zis: „Domnul a poruncit prin Moise ca să ni se dea cetăți de locuit, cu împrejurimile lor pentru vitele noastre.”

 3  Copiii lui Israel au dat atunci leviților, din moștenirea lor, cetățile următoare și împrejurimile lor, după porunca Domnului.

 4  Au tras la sorți pentru familiile Chehatiților; și leviții, fiii preotului Aaron, au avut prin sorți treisprezece cetăți din seminția lui Iuda, din seminția lui Simeon și din seminția lui Beniamin;

 5  ceilalți fii ai lui Chehat au avut prin sorți zece cetăți ale familiilor din seminția lui Efraim, din seminția lui Dan, și din jumătate din seminția lui Manase.

 6  Fiii lui Gherșon au avut prin sorți treisprezece cetăți ale familiilor din seminția lui Isahar, din seminția lui Așer, din seminția lui Neftali și din jumătate din seminția lui Manase în Basan.

 7  Fiii lui Merari, după familiile lor, au avut douăsprezece cetăți din seminția lui Ruben, din seminția lui Gad, și din seminția lui Zabulon.

 8  Copiii lui Israel au dat leviților, prin sorți, aceste cetăți și împrejurimile lor, cum poruncise lui Moise Domnul.

 9  Au dat din seminția fiilor lui Iuda și din seminția fiilor lui Simeon următoarele cetăți numite pe nume,

 10  și care au fost ale fiilor lui Aaron dintre familiile Chehatiților și ale fiilor lui Levi, căci ei au ieșit cei dintâi la sorți.

 11  Le-au dat Chiriat-Arba, sau Hebronul, în muntele lui Iuda, și locul dimprejur: Arba era tatăl lui Anac.

 12  Câmpia cetății și satele ei au fost date în stăpânire lui Caleb, fiul lui Iefune.

 13  Au dat deci fiilor preotului Aaron: cetatea de scăpare pentru ucigași, Hebronul și împrejurimile lui, Libna și împrejurimile ei,

 14  Iatirul și împrejurimile lui, Eștemoa și împrejurimile ei,

 15  Holonul și împrejurimile lui, Debirul și împrejurimile lui,

 16  Ainul și împrejurimile lui, Iuta și împrejurimile ei, și Bet-Șemeșul și împrejurimile lui: nouă cetăți din aceste două seminții;

 17  și din seminția lui Beniamin: Gabaonul și împrejurimile lui, Gheba și împrejurimile ei,

 18  Anatot și împrejurimile lui, și Almonul și împrejurimile lui: patru cetăți.

 19  Toate cetățile preoților, fiii lui Aaron, au fost treisprezece cetăți și împrejurimile lor.

 20  Leviții din familiile celorlalți fii ai lui Chehat au avut prin sorț cetăți din seminția lui Efraim.

 21  Le-au dat cetatea de scăpare pentru ucigași, Sihemul și împrejurimile lui, în muntele lui Efraim, Ghezerul și împrejurimile lui,

 22  Chibțaim și împrejurimile lui, și Bet-Horon și împrejurimile lui, patru cetăți;

 23  din seminția lui Dan: Elteche și împrejurimile ei, Ghibeton și împrejurimile lui,

 24  Aialon și împrejurimile lui, și Gat-Rimon și împrejurimile lui, patru cetăți;

 25  și din jumătate din seminția lui Manase: Taanac și împrejurimile lui, și Gat-Rimon și împrejurimile lui, două cetăți.

 26  Toate cetățile erau zece, și împrejurimile lor, pentru familiile celorlalți fii ai lui Chehat.

 27  Au dat fiilor lui Gherșon, dintre familiile leviților: din cealaltă jumătate a seminției lui Manase, cetatea de scăpare pentru ucigași Golan din Basan și împrejurimile ei, și Beeștra și împrejurimile ei, două cetăți;

 28  din seminția lui Isahar: Chișion și împrejurimile lui, Dabrat și împrejurimile lui,

 29  Iarmutul și împrejurimile lui și En-Ganim și împrejurimile lui, patru cetăți;

 30  din seminția lui Așer: Mișeal și împrejurimile lui, Abdonul și împrejurimile lui,

 31  Helcat și împrejurimile lui, și Rehob și împrejurimile lui, patru cetăți;

 32  și din seminția lui Neftali: cetatea de scăpare pentru ucigași Chedeș din Galileea și împrejurimile ei, Hamot-Dor și împrejurimile lui, și Cartanul și împrejurimile lui, trei cetăți.

 33  Toate cetățile Gherșoniților, după familiile lor, erau treisprezece cetăți, și împrejurimile lor.

 34  Celorlalți leviți, care făceau parte din familiile fiilor lui Merari, le-au dat: din seminția lui Zabulon: Iocneamul și împrejurimile lui, Carta și împrejurimile ei,

 35  Dimna și împrejurimile ei, și Nahalal, și împrejurimile lui, patru cetăți;

 36  din seminția lui Ruben: Bețerul și împrejurimile lui, Iahța și împrejurimile ei,

 37  Chedemot și împrejurimile lui, și Mefaat și împrejurimile lui, patru cetăți;

 38  și din seminția lui Gad: cetatea de scăpare pentru ucigași, Ramot din Galaad și împrejurimile lui, Mahanaim și împrejurimile lui,

 39  Hesbonul și împrejurimile lui, și Iaezerul și împrejurimile lui, de toate: patru cetăți.

 40  Toate cetățile care au căzut la sorți fiilor lui Merari, după familiile lor, alcătuind celelalte familii ale leviților, erau douăsprezece cetăți.

 41  Toate cetățile leviților din mijlocul moșiilor copiilor lui Israel erau patruzeci și opt de cetăți, și împrejurimile lor.

 42  Fiecare din aceste cetăți își avea împrejurimile ei de jur împrejur; așa erau toate cetățile acestea.

 43  Astfel, Domnul a dat lui Israel toată țara pe care jurase că o va da părinților lor; ei au luat-o în stăpânire și s-au așezat în ea.

 44  Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur, cum jurase părinților lor; niciunul din vrăjmașii lor nu putuse să le stea împotrivă, și Domnul i-a dat pe toți în mâinile lor.

 45  Din toate vorbele bune pe care le spusese casei lui Israel Domnul, niciuna n-a rămas neîmplinită: toate s-au împlinit.