1  Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă așteaptă mormântul.

 2  Sunt înconjurat de batjocoritori, și ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

 3  Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

 4  Căci le-ai încuiat inima în fața priceperii. De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.

 5  Cine dă pe prieteni să fie prădați, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

 6  M-a făcut de basmul oamenilor, și ca unul pe care-l scuipi în față!

 7  Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sunt ca o umbră.

 8  Oamenii fără prihană sunt înmărmuriți de aceasta, și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

 9  Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui, cel cu mâinile curate se întărește tot mai mult.

 10  Dar voi toți, întoarceți-vă, veniți iarăși cu cuvântările voastre, și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înțelept.

 11  Ce! – mi s-au dus zilele, mi s-au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea...

 12  Și ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, când întunericul a și venit!

 13  Când locuința morților o aștept ca locuință, când în întuneric îmi voi înălța culcușul;

 14  când strig gropii: „Tu ești tatăl meu!” Și viermilor: „Voi sunteți mama și sora mea!”

 15  Unde mai este atunci nădejdea mea? Și cine mai poate vedea nădejdea mea?

 16  Ea se va coborî cu mine la porțile locuinței morților, când vom merge împreună să ne odihnim în țărână.”