1  Iov a luat cuvântul și a zis:

 2  „Până când îmi veți întrista sufletul, și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?

 3  Iată că de zece ori m-ați batjocorit; nu vă este rușine să vă purtați așa?

 4  Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.

 5  Credeți că mă puteți lua de sus? Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat?

 6  Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește, și mă învelește cu lațul Lui.

 7  Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde; cer dreptate, și dreptate nu este!

 8  Mi-a tăiat orice ieșire, și nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.

 9  M-a despoiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap,

 10  m-a zdrobit din toate părțile, și pier; mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.

 11  S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș.

 12  Oștile Lui au pornit deodată înainte, și-au croit drum până la mine, și au tăbărât în jurul cortului meu.

 13  A depărtat pe frații mei de la mine, și prietenii mei s-au înstrăinat de mine.

 14  Rudele mele m-au părăsit, și cei mai de aproape ai mei m-au uitat.

 15  Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.

 16  Chem pe robul meu, și nu răspunde; îl rog cu gura mea, și degeaba.

 17  Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele, și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.

 18  Până și copiii mă disprețuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.

 19  Aceia în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.

 20  Oasele mi se țin de piele și de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinți.

 21  Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.

 22  De ce mă urmăriți ca Dumnezeu? Și nu vă mai săturați de carnea mea?

 23  Oh! aș vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;

 24  aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier și cu plumb în stâncă pe vecie...

 25  Dar știu că Răscumpărătorul meu este viu, și că se va ridica la urmă pe pământ.

 26  Chiar dacă mi se va nimici pielea, și chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu.

 27  Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia. Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu.

 28  Atunci veți zice: „Pentru ce-l urmăream noi?” Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.

 29  Temeți-vă de sabie: căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Și să știți că este o judecată.”