Biblia

sau Sfânta Scriptură a Vechiului si Noului Testament

Iov 20

 1  Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:

 2  „Gândurile mele mă silesc să răspund, și frământarea mea nu-mi dă pace.

 3  Am auzit mustrări care mă umplu de rușine, și din adâncul minții mele duhul mă face să răspund.

 4  Nu știi tu că, demult de tot, de când a fost așezat omul pe pământ,

 5  biruința celor răi a fost scurtă, și bucuria nelegiuitului numai de o clipă?

 6  Chiar dacă s-ar înălța până la ceruri, și capul i-ar ajunge până la nori,

 7  va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui, și cei ce-l vedeau vor zice: „Unde este?”

 8  Va zbura ca un vis, și nu-l vor mai găsi; va pieri ca o vedenie de noapte.

 9  Ochiul care-l privea nu-l va mai privi, locul în care locuia nu-l va mai zări.

 10  Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, și mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.

 11  Oasele lui, pline de vlaga tinereții, își vor avea culcușul cu el în țărână.

 12  Dulce era răul în gura lui, îl ascundea sub limbă,

 13  îl mesteca într-una și nu-l lăsa, îl ținea în cerul gurii:

 14  dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.

 15  Bogățiile înghițite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.

 16  Otravă de aspidă a supt, și de aceea, limba năpârcii îl va ucide.

 17  Nu-și va mai plimba privirile peste pâraiele și râurile de miere și de lapte,

 18  va da înapoi ce a câștigat, și nu va mai trage folos din câștig; va da înapoi tot ce a luat, și nu se va mai bucura de el,

 19  căci a asuprit pe săraci, și i-a lăsat să piară, a dărâmat case și nu le-a zidit la loc.

 20  Lăcomia lui n-a cunoscut margini; dar nu va scăpa ce are mai scump.

 21  Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bună starea lui nu va ține.

 22  În mijlocul belșugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.

 23  Și iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui, și-l va sătura cu o ploaie de săgeți.

 24  Dacă va scăpa de armele de fier, îl va străpunge arcul de aramă.

 25  Își smulge din trup săgeata, care schinteie la ieșirea din fierea lui, și îl apucă spaimele morții.

 26  Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul,

 27  Cerurile îi vor desveli fărădelegea, și pământul se va ridica împotriva lui.

 28  Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.

 29  Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu.”