1  Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde, și a zis:

 2  „Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăște viața,

 3  că atâta vreme cât voi avea suflet, și suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,

 4  buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.

 5  Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăția.

 6  Țin să-mi scot dreptatea, și nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.

 7  Vrăjmașul meu să fie ca cel rău, și potrivnicul meu ca cel nelegiuit!

 8  Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit; când îi taie Dumnezeu firul vieții, când îi ia sufletul?

 9  Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtoarea peste el?

 10  Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalță el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?

 11  Vă voi învăța căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

 12  Dar voi le cunoașteți, și sunteți de același gând; pentru ce dar vorbiți așa de prostește?

 13  Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.

 14  Dacă are mulți fii, îi are pentru sabie, și odraslele lui duc lipsă de pâine.

 15  Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropați de ciumă, și văduvele lor nu-i plâng.

 16  Dacă strânge argint ca țărâna, dacă îngrămădește haine ca noroiul, –

 17  el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, și de argintul lui omul fără prihană are parte.

 18  Casa lui este ca aceea pe care o zidește molia, ca o colibă pe care și-o face un străjer.

 19  Se culcă bogat, și moare despoiat; deschide ochii, și totul a pierit.

 20  Îl apucă groaza ca niște ape; și noaptea, îl ia vârtejul.

 21  Vântul de răsărit îl ia, și se duce; îl smulge cu putere din locuința lui.

 22  Dumnezeu aruncă fără milă săgeți împotriva lui, și cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.

 23  Oamenii bat din palme la căderea lui, și-l fluieră la plecarea din locul lui.