Iov 40
1 Domnul, a vorbit lui Iov, și a zis:
2 „Ești încredințat acum tu, care vorbești împotriva Celui Atotputernic? Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
3 Iov a răspuns Domnului, și a zis:
4 „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ți răspund? Îmi pun mâna la gură.
5 Am vorbit o dată, și nu voi mai răspunde; de două ori, și nu voi mai adăuga nimic.”
6 Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, și a zis:
7 „Încinge-ți mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți.
8 Vrei să nimicești până și dreptatea Mea? Și să Mă osândești, ca să-ți scoți dreptatea?
9 Ai tu un braț ca al lui Dumnezeu, și un glas de tunet ca al Lui?
10 Împodobește-te cu măreție și mărime, îmbracă-te cu strălucire și cu slavă!
11 Varsă-ți valurile mâniei tale, și doboară cu o privire pe cei trufași!
12 Smerește cu o privire pe cei trufași, zdrobește pe loc pe cei răi,
13 ascunde-i pe toți împreună în țărână, învelește-le fața în întuneric!
14 Și atunci voi aduce și Eu lauda puterii dreptei tale.
15 Uită-te la ipopotamul, căruia i-am dat viață ca și ție! El mănâncă iarbă ca boul.
16 Uită-te ce tărie are în coapse, și ce putere are în mușchii pântecelui său!
17 Își îndoaie coada tare ca un cedru, și vinele coapselor lui sunt întrețăsute.
18 Oasele lui sunt ca niște țevi de aramă, mădularele lui sunt ca niște drugi de fier.
19 El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliță.
20 El își găsește hrana în munți, unde se joacă toate fiarele câmpului.
21 Se culcă sub lotus, în mijlocul trestiilor și mlaștinilor.
22 Desișul lotusului îl acoperă cu umbra lui, sălciile pârâului îl înconjoară.
23 Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniștit.
24 Crezi că-l poți prinde lovindu-l în față? Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul lațurilor?