Iov 42
1 Iov a răspuns Domnului, și a zis:
2 „Știu că Tu poți totul, și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale”. –
3 „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” – „Da, am vorbit, fără să le înțeleg, de minuni, care sunt mai presus de mine și pe care nu le pricep.” –
4 „Ascultă-Mă, și voi vorbi; te voi întreba, și Mă vei învăța.” –
5 „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6 De aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”
7 După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea S-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
8 Luați acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov, și aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, și numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-ați vorbit așa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”
9 Elifaz din Teman, Bildad din Șuah, și Țofar din Naama s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul. Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.
10 Domnul a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Și Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.
11 Frații, surorile, și vechii prieteni ai lui Iov au venit toți să-l vadă, și au mâncat cu el în casă. L-au plâns și l-au mângâiat pentru toate nenorocirile, pe care le trimisese Domnul peste el, și fiecare i-a dat un chesita și un inel de aur.
12 În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, șase mii de cămile, o mie de perechi de boi, și o mie de măgărițe.
13 A avut șapte fii și trei fete;
14 celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de a doua Cheția, și celei de a treia Cheren-Hapuc.
15 În toată țara nu erau femei așa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moștenire printre frații lor.
16 Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani, și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam.
17 Și Iov a murit bătrân și sătul de zile.