1  Proorocie împotriva Moabului. Chiar în noaptea când este pustiit, Ar-Moabul este nimicit! Chiar în noaptea când este pustiit, Chir-Moabul este nimicit!...

 2  Poporul se suie la templu și la Dibon, pe înălțimi, ca să plângă; Moabul se bocește: pe Nebo și pe Medeba toate capetele sunt rase, și toate bărbile sunt tăiate.

 3  Pe ulițe, sunt încinși cu saci, pe acoperișuri și în piețe, totul geme, și se topesc plângând.

 4  Hesbonul și Eleale țipă de li se aude glasul până la Iahaț, chiar și războinicii Moabului se bocesc cu sufletul plin de groază.

 5  Îmi plânge inima pentru Moab, ai cărui fugari aleargă până la Țoar, până la Eglat-Șelișia; căci suie, plângând, suișul Luhitului, și scot țipete de durere pe drumul Horonaimului.

 6  Căci apele Nimrim sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeața, și nu mai este niciun fir verde.

 7  De aceea strâng ce le mai rămâne, și își strămută averile dincolo de pârâul sălciilor

 8  Căci țipetele înconjoară hotarele Moabului; bocetele lui răsună până la Eglaim, și urletele lui răsună până la Beer-Elim.

 9  Apele Dimonului sunt pline de sânge, și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva rămășiței din țară.