1  „Doamne, Tu ești Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălța! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioșie.

 2  Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, cetățuia cea tare într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, și niciodată nu va mai fi zidită.

 3  De aceea Te slăvesc popoarele puternice, și cetățile neamurilor puternice se tem de Tine.

 4  Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbește în zid.

 5  Cum domolești căldura într-un pământ arzător, așa ai domolit zarva străinilor; cum este înădușită căldura de umbra unui nor, așa au fost înădușite cântările de biruință ale asupritorilor.”

 6  Domnul oștirilor pregătește tuturor popoarelor pe muntele acesta, un ospăț de bucate gustoase, un ospăț de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi și limpezite.

 7  Și, pe muntele acesta, înlătură mahrama care acoperă toate popoarele, și învelitoarea care înfășură toate neamurile;

 8  nimicește moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu șterge lacrimile de pe toate fețele, și îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.

 9  În ziua aceea, vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru, în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul, în care ne încredeam, acum să ne veselim, și să ne bucurăm de mântuirea Lui!

 10  Căci mâna Domnului se odihnește pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.

 11  În mijlocul acestei băltoace, el își întinde mâinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mândria, și face de nimica dibăcia mâinilor lui.

 12  El surpă, prăbușește întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbușește la pământ, în țărână.”